“Cartea pierdută a vrăjitoarelor” este primul roman al unei trilogii încă neîncheiate, deja tradusă în peste 40 de țări și adjudecată pentru ecranizare la Warner Bros. Autoarea, Deborah Harkness, este o distinsă profesoară de istorie, specializată în epoca elisabetană. Și, după modelul Umberto Eco, dacă tot le știe pe toate într-un domeniu atât de fascinant, de ce să nu scrie și un bestseller care să reînvie epoca și să cucerească publicul?
Povestea începe în Biblioteca Bodleiană din Oxford, în care Diana Bishop cercetează mai multe manuscrise de alchimie, care o interesează ca istoric. Și se trezește în fața ochilor cu manuscrisul Ashmole 782, căutat de secole fiindcă deține marile secrete ce interesează deopotrivă pe vrăjitoare și vampiri, pe demoni și pe oameni (dacă ajung să afle și ei câte ceva…).
Diana Bishop descinde însă dintr-o linie de vrăjitoare, una dintre înaintașe a fost celebră în procesul din Salem, dar ea își refuză moștenirea și dorește o onestă carieră universitară. Dar nu este doar un roman cu vrăjitoare, căci Deborah Harkness adună aici ingredientele cărților care au cucerit piața în ultimii 30 de ani. Mai multe povești se întretaie, fiecare suficientă ea însăși ca să nască un bestseller. Să le luăm pe rând…
Firește, o carte pierdută și o bibliotecă faimoasă – iată două chei sigure spre succes, cum le-a dovedit “Numele trandafirului”: doar că în bibliotecă studiază mai ales făpturi stranii, vampiri, vrăjitoare și demoni. Căci scriitoarea și-a pus întrebarea: daca ar exista făpturi neomenești, ce profesii și pasiuni ar avea, cum ar trăi ele alături de oameni și chiar unde? Simplu: în laboratoarele științelor noi, în bibliotecile cu manuscrise și cărți vechi.
Firește, o mică-mare vrăjitoare, care seamănă cu Harry Potter: și-a pierdut părinții când avea șapte ani, amândoi părinții erau vrăjitori puternici, invidiați și temuți, nu își cunoaște istoria personală dar i-o dezvăluie treptat mătușa ei, Sarah, care a crescut-o, posedă o zestre excepțională ca vrăjitoare, cu daruri pe care și le descoperă vertiginios, terifiant (și ea se înspăimântă prima văzând ce poate provoca): puterea de a declanșa vântul în tornadă, apa în revărsări de neoprit și focul ce pârjolește distrugător.
Firește, povestea unei iubiri imposibile între o vrăjitoare și un vampir: ea – muritoare și el bătrân de peste 1500 de ani, supuși interdicțiilor unei Congregații care interzice orice fel de legătură între ființe din specii diferite. De la Anne Rice la seria “Amurg”, vampirul și tentativele sale de apropiere de ordinea umană fascinează, dovadă nașterea unui întreg subgen literar care a cucerit milioane de cititori, majoritatea adolescenți.
Firește, secretul unui ordin cavaleresc induce și miza prezenței din umbră de-a lungul istoriei a unor cavaleri misterioși, cu intervenții în cursul evenimentelor cruciale pentru a-i ajuta pe cei nevinovați și a-i salva. Fiind vorba de vampirii care depășesc barierele morții, ordinul nu putea purta decât numele lui Lazăr, cel întors din morți de Iisus.
“Cartea pierdută a vrăjitoarelor” plimbă cititorul de la Biblioteca Bodleiană din Oxford la castelul celor șapte turnuri al familiei Clairmont din Franța, mai departe în America… Dar, dincolo de aventurile pline de suspan,s se află și altă miză: apropierea dintre cercetările de ultimă oră ale geneticii și transmutațiile alchimiștilor, totul pentru a desluși taina genezei speciilor diferite și geneza omului.
Deborah Harkness, cu romanul ei palpitant, anunță un bestseller ce va cuceri un public mai larg. Privind din alt unghi cele două feluri de făpturi, vrăjitoare și vampiri, pe demonii din fundal, ei reprezintă ce este inaccesibil omului: darul magiei ce dă puterea de a stăpâni lumea, nemurirea și răzvrătirea venită din ambiția puterii și a cunoașterii. De aceea, poate, citești “Cartea pierdută a vrăjitoarelor” cu sufletul la gură. Și te întrebi: când apare la noi volumul II, deja tradus în câteva țări? Când va publica autoarea volumul III ?
Deborah Harkness, Cartea pierdută a vrăjitoarelor, traducere din limba engleză de Oana Cristea, Editura Litera, 2012, 654 pag.