În anii din urmă, după ce ne-a lovit criza, s-au întâlnit de mai multe ori corifeii lumii contemporane și s-au certat cumplit. Motiv de gâlceavă: finanțele mondiale. Un timp, cearta s-a încins între cei ce gândesc și spun deschis că piața financiară internațională e dereglementată, cap de coloană fiind Germania, susținută de țări din vestul Europei; și cei ce susțin că e firesc să fie așa, deoarece în economia de piață trebuie să domine libertatea de inițiativă, de dezvoltare, cap de coloană fiind Statele Unite ale Americii. S-a discutat mult, s-a făcut puțin. După cum merg lucrurile, probabil că piețele financiare vor fi în continuare legate mai ales de morală, în sensul că vor fi și de aici înainte dereglementate în multe privințe. Iar acolo unde legile juridice nu intervin, trebuie să intervină legile morale, atât cât se pot oamenii folosi de aceste legi. Și atât cât morala mai este azi o realitate de care piețele să țină cont.
Dar problemele legate de reglementări și dereglementări au deja ceva vechime și au trecut în planul al doilea; fiindcă primul plan a fost ocupat de un alt conflict. Tot între americani și vest-europeni. Tema fiind cele două crize care lovesc lumea: recesiunea și dezechilibrarea bugetelor.
Cazul Greciei, întâmpinat inițial cu suspiciuni și ezitări în UE, a condus în cele din urmă la strângerea rândurilor. Și Grecia a primit un ajutor substanțial. Pretextul – salvarea euro – e mai puțin important. Cu adevărat important este adevărul că dezvoltarea Uniunii Europene se va derula, de aici înainte, sub presiunea unor constrângeri și complicații noi, cu implicații evidente și asupra bugetelor țărilor europene. Desigur, n-a fost deloc ușor pentru Uniunea Europeană – și nu este nici acum ușor – să-și înfrângă reflexele, obiceiurile, conservatorismul. Acum știm însă că nu mai pot fi amânate măsurile hotărâte prin care să fie schimbate politicile bugetare. Europa are nevoie, acum, de o viziune pe termen mediu și lung privind bugetele. Și de programe care să asigure cu prioritate reducerea în continuare a deficitelor publice și restrângerea drastică a cheltuielilor bugetare.
Cu astfel de idei, greii Uniunii Europene și-au atras critici din partea Statelor Unite. Recent, la Toronto, la reuniunea “G-20”, problema s-a pus tranșant: programele de austeritate întârzie ieșirea din recesiune. Și pentru că nu s-a ajuns la un consens, Statele Unite situând în prim-plan ieșirea din recesiune, iar țările din UE pedalând pe echilibrarea bugetelor ca prioritate, soluția a fost compromisul. Sub stindardul sintagmei “circumstanțelor naționale”. Urmând ca fiecare țară, în raport cu propria stare de lucruri, să aleagă pe ce pedalează mai tare: bugetul sau creșterea economică plus. Căci ambele ținte, deodată, nu pot fi atinse.
Într-un editorial din New York Times, intitulat “Prostia cu austeritatea”, Paul Krugman scrie că “vulturii deficitului au câștig de cauză în cele mai multe părți, și nicăieri mai mult decât în Germania, unde guvernul a anunțat creșteri de taxe și reduceri de cheltuieli pentru a economisi 80 de miliarde de euro”. Și mai departe: “Dar politicienii germani par hotărâți să-și dovedească forța impunând durere și suferință, iar politicienii din toată lumea le urmează exemplul”. Îmi vine greu să contrazic un laureat Nobel, mai ales că logica lui e corectă. Numai că – și mă refer la România ca să nu adun exemple din toată lumea – dacă la capitolul venituri nu se adună sumele scontate, nu pot fi efectuate toate cheltuielile. Se ajunge, vrând-nevrând, la deficite bugetare. Iar acum, în recesiune, deficitul s-a dus sus de tot, aproape de trei ori peste cota maximă admisă. Unde s-a ajuns? La cel mai nedorit rezultat: nu vin nici destui bani la buget, nici economia nu este încurajată. Alegerea se impune de la sine.
Cum ne putem apăra? Numai prin stăvilirea deficitului bugetar.
Adevărul dureros, vorba lui Krugman, este că umbrela bugetară nu se poate deschide prea mult. Mai ales că PIB-ul se menține… jos, însoțit de niveluri încă scăzute ale producției, productivității și competitivității. Așa că între uliii americani care ar vrea să sfâșie mai întâi recesiunea și vulturii germani ce țin sus și tare să înghită deficitele, Guvernul României este nevoit să vadă că actualul tip de fiscalitate nu are cum să încurajeze competitivitatea după care tânjim. Motiv ce ne face să ne dorim schimbări profunde în materie de filozofie bugetară. Ce avem acum constituie rezultatul unei încrengături de mentalități vechi și noi, de conjuncturi, de confruntări de idei, de decizii de multe ori contradictorii. Dovadă că producerea unor schimbări structurale, care să stimuleze afacerile și munca performantă, a devenit inevitabilă.
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.