Complexul rezidential Washington Residence, dezvoltat de compania Sirius International, a ajuns la un grad de ocupare de 95%, cea mai mare parte a celor 93 de apartamente fiind deja vandute, a anuntat compania imobiliara Eurisko. Potrivit companiei imobiliare, care a intermediat aproximativ 50% din contractele de cumparare din cadrul proiectului, cea mai mare parte a apartamentelor nu au fost achizitionate in scop speculativ.

“Nu au lipsit insa nici investitorii, care au cumparat aici intre unu si doua apartamente fiecare, destinate inchirierii”, a afirmat Ionut Bordei, directorul departamentului de vanzari de spatii rezidentiale de la Eurisko.

Dezvoltatorul proiectului Washington Residence a fost implicat si in proiectul comercial City Mall, anuntand planuri de investitii de 20 mil. euro. Pana la urma proiectul City Mall a fost dezvoltat de Jaguar Development, o alta companie activa pe piata imobiliara locala, investitiile implicate fiind estimate la 30 mil. euro.

Complexul Washington Residence este situat in apropiere de Piata Victoriei si Calea Dorobanti, una dintre principalele artere comerciale din Bucuresti. Complexul este dezvoltat pe 11.000 mp de teren, pe care sunt planificate a fi construite zece blocuri de patru etaje si un bloc de trei etaje.

Lucrarile la Washington Residence au inceput in luna martie a anului trecut, planurile de proiect fiind prevazute a se realiza in trei etape. Prima etapa, in care s-au dat in folosinta patru blocuri, s-a incheiat recent. Cea de-a doua etapa se va incheia la sfarsitul anului, cand vor deveni functionale inca patru blocuri, ultima etapa urmand sa livreze si ultimele blocuri. Termenul de livrare pe piata a proiectului este luna martie a anului viitor. alexandru.cerchez@zf.ro