Compania care construieste noul stadion Wembley a recunoscut ca exista riscul ca proiectul sa nu fie terminat la timp pentru meciul inaugural din 13 mai, scrie The Guardian.
Firma australiana Multiplex a anuntat bursa australiana ca s-ar putea sa depaseasca termenul limita. Tousi, reprezentantii companiei au declarat ca se straduiesc sa finiseze lucrarile esentiale din proiectul de 757 de milioane de lire (1,16 mld. euro). La inceputul saptamanii, Multiplex si-a anuntat actionarii ca profitul din 2006 va fi cu 77% sub previziunile initiale, in special din cauza costurilor constructiei stadionului Wembley. Actiunile companiei s-au depreciat cu 12% in urma anuntului ca ar putea pierde 70 de milioane de lire (103 mil. euro) din profit. Compania s-a confruntat cu o serie de probleme inca de la demararea lucrarilor. In mai, fondatorul si directorul executiv al companiei a demisionat iar luna trecuta grupul a anuntat ca este posibila o depasire a costurilor de 75 mil. lire (110 mil. euro).
Problemele cu care s-a confruntat santierul din nordul Londrei au determinat demisia fondatorului si presedintelui Multiplex, John Roberts, la inceputul anului 2005. Cu toate acestea, Roberts si-a pastrat o pozitie de director in cadrul Multiplex si a fost inlocuit cu Allan McDonald, fostul vicepresedinte al companiei, tranzactionarea actiunilor companiei fiind suspendata o scurta perioada de timp, de la demisia lui Roberts. Probleme legate de constructia stadionului Wembley l-au determinat si pe directorul operational al Multiplex, Noel Henderson, sa demisioneze. Totusi Andrew Roberts, a carui familie detine 26% din companie, si-a pastrat functia, iar familia Roberts a promis ca va acorda 30 mil. euro pentru a-si plati datoriile. In ciuda declaratiilor familiilor Roberts, reprezentantii companiei au declarat ca pierderile ar putea fi mult mai mari decat aceasta suma.
In decembrie 2003, Multiplex Limited si-a listat actiunile pe bursa australiana, obtinand 1,2 miliarde de dolari australieni (714 mil. euro) din operatiune. Multiplex Group s-a format prin unirea activitatilor Multiplex Limited cu portofoliul de investitii in sectorul imobiliar detinut de Multiplex Property Trust. Aceasta din urma oferind servicii complete pentru constructia, dezvoltarea si vanzarea de imobile.
Cu o afacere ce dureaza de 40 de ani, Multiplex s-a consacrat de-a lungul timpului ca lider in sectorul constructiilor si al administrarii imobiliare. Compania australiana a construit si Stadium Australia (actualul stadion Telstra) pentru Jocurile Olimpice de la Sydney din 2000.
Din acel moment, proiectele in care s-a implicat grupul australian au sporit in marime si complexitate.
Multiplex a devenit, in zece ani, principalul contractor de pe piata, iar anul 1997 a reprezentant extinderea in Noua Zeelanda si in Emiratele Arabe Unite.
Printre proiectele in derulare se afla The Gate, care va gazdui bursa din Dubai, cladirile rezidentiale Burj Residences si hotelul Grosvenor House. In plan se afla si expansiunea in SUA si China, piete cu intens potential, dar deocamdata familia Roberts sta deoparte si analizeaza extinderea in aceste piete.