Allied Domecq, unul din cei mai mari producatori mondiali de bauturi spirtoase, a anuntat o crestere a vanzarilor pe piata romaneasca cu peste 35% in 2003 fata de anul anterior, atat va volum cat si ca valoare.



Allied Domecq Romania este unul din principalii jucatori de pe piata romaneasca a bauturilor spirtoase de import, cele mai importante marci ale companiei fiind Ballantine s, Teacher s, Jack Daniel s (whisky) si Finlandia (vodca).



“Cea mai mare parte a cresterii din 2003 se datoreaza principalelor marci de whisky. Pentru Ballantine’s Finest, cresterea a fost una pronosticata, deoarece am investit foarte mult in ultimii doi ani in Campania Go Play si ne asteptam ca rezultatele sa apara. In cazul Jack Daniel’s, cresterea pe care a adus-o piata din Romania a fost o surpriza. Stiam ca vom avea cresteri, am investit de asemenea mult in promovarea marcii, dar nu am crezut ca o piata ca Romania va putea ajunge vreodata sa aiba cele mai mari cresteri din lume pe segmentul de whiskey american premium”, spune Tudor Furir, director general al Allied Domecq Romania.



Furir nu a precizat valoarea si cantitatea vanzarilor din 2003. In toamna anului trecut insa, intr-un interviu acordat ZF, managerul de la Allied Domecq a anuntat ca cifra de afaceri a companiei in anul fiscal septembrie 2002/august 2003 (perioada de raportare a corporatiei la nivel international) a fost de 14 milioane de dolari. Tot in perioda mentionata, compania vanduse peste 400.000 litri de whisky iar principalele cresteri se inregistrau in dreptul Ballantine’s – 37% si Jack Daniel’s – 67%.



Vanzarile de whisky detin circa 50% din volumul vanzarilor totale ale Allied Domecq Romania.



Compania afirma, citand date furnizate de International Whisky Association (ISWR), ca, urmare a cresterii din 2003, a ajuns sa detina 45,5% din piata de whisky scotian importat.



“Pe segmentul de whisky scotian , compania a inregistrat o crestere totala de 33,4%, in conditiile unei cresteri a pietei de 26%. Numai Ballantine’s a ajuns sa detina 23,3% din piata”.



Principalele marci de whisky scotian ale Allied Domecq pe segmentul de piata aferent sunt Ballentine’s si Teacher’s iar cel mai important concurent este Johnnie Walker, marca importanta in Romania de grupul GFS.



Un rol important in cresterea din 2003 a Allied Domecq l-au avut si lansarea sau repozitionarea unor marci de whisky pe piata romaneasca pe segmentul mai ieftin (asa numita categorie value for money), in luna septembrie a anului trecut. Compania a repozitionat Old Smuggler si Canadian Special Old, marci deja existente si a lansat Mac Nair’s: toate aceste trei marci sunt importate si originale. Primele doua pot fi gasite in magazine la preturi de doua sau chiar trei ori mai mici comparativ cu Ballantine’s sau Teacher’s.



“In 2003, am decis sa investim in marcile de whisky accesibile ca pret aflate in portofoliu, avand in vedere uriatul potential al acestui segment de piata. Am observat ca exista o categorie foarte larga de consumatori care decid sa incerce pentru prima data whisky si care aleg pentru inceput o marca mai accesibila ca pret”, spune Tudor Furir.



Compania spune ca a inregistrat, conform datelor ISWR, o crestere a cotei de piata de la 4,5% in 2002 la 13% in 2003 pe segmentul value for money.



Principalii concurenti ai Allied Domecq pe piata romaneasca de whisky de import sunt GFS, importatorul marcii Johnnie Walker, si Pernod Ricard (Chivas Regal).



In afara de whisky si vodca, Allied Domecq comercializeaza in Romania si marcile Beefeater, Carolans Irish Cream, Tullamore Dew, Jagermeister, Tia Maria, Mumm’s Cordon Rouge si Kahlua.
laurentiu.ispir@zf.ro