Medicii legiști americani au finalizat, duminică, autopsia cântăreței Whitney Houston și au confirmat informația potrivit căreia artista a fost descoperită decedată în cada din camera ei de hotel din Beverly Hills, însă cauza morții va fi cunoscută abia după efectuarea unor teste toxicologice.
Ed Winter, directorul adjunct al Institutului de medicină legală din Los Angeles, a dezvăluit puține informații într-o conferință de presă organizată duminică, precizând însă faptul că medicii nu au descoperit urme vizibile care să ateste producerea unor traume sau a unei crime.
El a refuzat să comenteze o serie de speculații apărute în presă, potrivit cărora Whitney Houston, în vârstă de 48 de ani, s-ar fi înecat în cada din camera ei de hotel, după ce ar fi consumat droguri și alcool: “Nu voi face niciun comentariu despre medicamentele sau rețetele prescrise pe care le-am obținut”.
“Voi spune doar că a fost descoperită într-adevăr în cadă. Cred că cineva a scos-o din cadă și apoi paramedicii au aplicat procedura de resuscitare cardiopulmonară”, a precizat Ed Winter, citat de Reuters.
El a precizat, totodată, că testele toxicologice, care vor avea nevoie de șase sau chiar opt săptămâni pentru a fi finalizate, vor fi necesare pentru a determina factorul – dacă a existat vreunul, precum medicamente sau alcool – implicat în decesul cântăreței.
Ed Winter a spus că acest caz va beneficia de un statut special în ceea ce privește securitatea informațiilor, așa cum s-a procedat în trecut în cazul deceselor altor vedete, pentru a împiedica divulgarea de informații către presă.
Conferința de presă susținută de oficialul american a avut loc în timp ce gala premiilor Grammy debuta, la doar câțiva kilometri distanță, la Staples Center din Los Angeles, unde rapperul și actorul LL Cool J a adus un tribut legendarei cântărețe americane, chiar la începutul evenimentului.
“Avem un deces în familia noastră muzicală. Mi se pare just să începem cu o rugăciune pentru o femeie pe care am iubit-o cu toții, pentru sora noastră dispărută, Whitney Houston”, a spus muzicianul american.
După rugăciunea rapperului LL Cool L, organizatorii galei au proiectat videoclipul piesei “I Will Always Love You” interpretată de Whitney Houston, ovaționat la final, în picioare, de toți spectatorii prezenți la Grammy Awards.
Whitney Houston, care s-a bucurat de un succes uriaș pe scena muzicală internațională și a avut o carieră strălucitoare, umbrită în ultimii ani de abuzul de droguri, a murit sâmbătă după-amiază în camera ei de la etajul al patrulea al hotelului Beverly Hilton Hotel. Artista americană se afla acolo pentru pentru a participa la o petrecere organizată de producătorul muzical Clive Davis, mentorul său.
Unicul copil al cântăreței, fiica ei Bobbi Kristina Brown, în vârstă de 18 ani, a fost transportată de paramedici până la Cedars-Sinai Medical Center, duminică, întrucât suferea de crize de anxietate, au raportat reprezentanți ai poliției și ai departamentului de pompieri din Beverly Hills.
Purtătoarea de cuvânt a serviciului de pompieri din Los Angeles a refuzat să ofere alte informații despre starea de sănătate a fiicei cântăreței, spunând doar că Bobbi Kristina Brown “era conștientă și putea să vorbească” în momentul în care a fost transportată la spital.
Bobbi Kristina Brown, despre care site-ul TMZ.com afirmă că s-a înfuriat și a țipat la autorități, întrucât acestea nu i-au permis să intre în camera de hotel unde a fost găsit trupul neînsuflețit al mamei sale, a primit un tratament contra stresului la acea clinică și apoi a fost externată, a declarat o sursă din anturajul familiei.
Potrivit CNN, fostul soț al cântăreței, rapperul Bobby Brown, și-a anulat concertul din Nashville alături de fosta lui trupă New Edition, pentru a veni de urgență la Los Angeles și a fi alături de fiica sa.
La sediul New Hope Baptist Church din Newark, New Jersey, orașul natal al cântăreței Whitney Houston, numeroși fani s-au reunit, duminică, pentru a-i aduce un omagiu și a participa la un serviciu religios care i-a fost dedicat artistei dispărute. Scrisori și flori au fost depuse la intrarea în biserică, iar membrii congregației se îmbrățișau și plângeau împreună. Printre personalitățile venite să aducă un ultim omagiu artistei americane s-a aflat și reverendul Jesse Jackson, un cunoscut activist pentru drepturi civile în Statele Unite.
“Această veste năprasnică ne-a lăsat pe toți traumatizați”, a spus Jesse Jackson, care o cunoștea pe Whitney Houston încă din copilărie. De alfel, în acea biserică din cărămizi roșii, din Newark, Whitney Houston și-a început cariera, cântând gospel în cor, în anii 1970.
Deși cauza morții cântăreței Whitney Houston nu a fost deocamdată determinată, presa americană s-a concentrat, duminică, asupra orelor care au precedat moartea artistei.
Potrivit Los Angeles Times, Whitney Houston, cu o coafură neîngrijită, transpirată și mirosind a alcool, avea un comportament haotic atunci când s-a cazat la hotelul Hilton cu două zile înainte, însoțită de fiica ei. Cântăreața a fost văzută agitată, mișcându-și mâinile fără încetare și plimbându-se fără țintă prin holul hotelului.
Membrii familiei Houston și-au exprimat durerea într-o declarație de presă concisă: “Este o tragedie inimaginabilă și ne va fi teribil de dor de ea. Apreciem foarte mult numeroasele mesaje de sprijin de la fani și de la prieteni”.
The First AME Church of Los Angeles, cea mai veche congregație afroamericană din Los Angeles, a ținut un minut de reculegere în memoria cântăreței.
Cântecele artistei americane dominau deja încă de duminică vânzările pe internet. Albumul ei “Whitney Houston – The Greatest Hits” ocupa prima poziție în topul vânzărilor de pe site-ul Amazon.com, iar celebra ei piesă “I Will Always Lovge You” se afla pe primul loc în topul descărcărilor digitale pe site-ul iTunes.
Pe parcursul unei cariere de peste 30 de ani în care a devenit una dintre cele mai admirate și mai influente cântărețe din lume, Whitney Houston a câștigat, printre altele, șase premii Grammy, 30 Billboard Awards și 22 American Music Awards.
Coloana sonoră a filmului “The Bodyguard”, în care Whitney Houston a jucat rolul principal, se află și acum în topul celor mai bine vândute CD-uri cu coloane sonore din toate timpurile.
Succesul de pe scenă a început însă, în anii 1990, să fie umbrit de tot mai multe probleme în viața personală. În 1992, Whitney Houston s-a căsătorit cu rapperul Bobby Brown, iar tumultuoasa lor căsnicie, care a durat 14 ani, a fost marcată de numeroase abuzuri de droguri și scene de violență domestică.
În ultimii zece ani, viața cântăreței a fost dominată de abuzul de droguri și încercări eșuate de a se trata în clinicile specializate contra dependenței.