Aplicația iPhone a site-ului WikiLeaks a fost oprită de la vânzare de către compania Apple, informează site-ul Techcrunch.

Conform publicației, aplicația lansată pe site-ul App Store la 17 decembrie era una neoficială, pentru descăcarea ei proprietarii cerând 2 dolari.

“Aplicația Wikileaks oferă acces instant la documente secrete și alte documente guvernamentale confidențiale”, se arăta în descrierea aplicației.

Motivul care ar putea fi invocat de Apple este faptul că aplicația vinde conținut care se regăsește gratuit pe internet, politica de acceptare sau de refuzare a aplicațiilor pe App Store fiind una destul de neclară.

Mișcarea Apple vine pe fondul refuzului tot mai multor companii – Amazon, PayPal, Mastercard, Visa, Bank of America – de a mai colabora cu site-ul WikiLeaks, după ce acesta a început publicarea mai multor documente confidențiale și secrete ce aparțin administrației americane.