Statele Unite îl criticaseră, în urmă cu doi ani, pe un oficial japonez din cadrul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), exprimând “dezamăgirea” în legătură cu activitatea lui, parțial și din cauza practicilor japoneze în materie de siguranță nucleară, arată un document diplomatic.
“Tomihiro Taniguchi a fost un manager slab, mai ales în privința practicilor de siguranță nucleară japoneze, fiind o dezamăgire pentru Statele Unite pentru modul în care a tratat Oficiul pentru Securitatea Nucleară”, se arată în documentul dezvăluit de WikiLeaks și publicat de ediția online a ziarului The Guardian. “Această funcție necesită un bun manager și un lider specializat în siguranță și securitate”, preciza documentul Departamentului de Stat american.
Taniguchi deținuse funcția de director al Companiei japoneze pentru Energie Nucleară, care monitoriza siguranța centralelor după cutremure, iar în 2001 devenise director adjunct al Departamentului pentru Siguranță și Securitate din cadrul AIEA. Taniguchi a demisionat după ce un alt japonez, Yukiya Amano, a devenit director general al AIEA în septembrie 2009.
Înainte de a demisiona, Taniguchi declara în 2008 că membrii comunității internaționale ar trebui să se concentreze mai mult pe siguranța centralelor nucleare, conform unui alt document diplomatic dezvăluit de WikiLeaks.
“Trebuie să evităm un alt Cernobîl sau o repetare a atentatelor de la 11 septembrie cu amploare nucleară”, avertiza Taniguchi. Citi]i mai mult despre cum discutau americanii despre situa]ia centralelor nucleare din Japonia pe www.gandul.info.