Câteva sute de angajați ai Microsoft au regizat luna trecută o înmormântare pentru iPhone-ul celor de la Apple, după care au dansat pe melodia “Thriller” a lui Michael Jackson, într-o acțiune mediatică menită să pregătească lansarea sistemului de operare pentru telefoane mobile Windows Phone 7. Noul software așteptat pe 11 octombrie va reprezenta cel mai probabil ultima ocazie a Microsoft de a învia pe o piață a smartphone-urilor dominată deja de Androidul lui Google și sistemul lui Apple, spun analiști din domeniul IT, citați de Reuters.
Mai mulți producători de telefoane mobile, printre care Samsung și HTC au anunțat deja că vor lansa în sezonul de iarnă câteva modele care să funcționeze cu Windows Phone 7. Problema reală se pune dacă Microsoft are ce trebuie pentru a face iPhone-ul depășit, iar analiștii sunt sceptici. “În momentul de față nu pare că Windows Phone 7 e mai bun decât ce e acum pe piață cu excepția unor conexiuni mai bune cu alte platforme Windows”, spune Bryan Keane, analist la fondul de investiții Alpine Mutual Funds.
Microsoft a pierdut o generație pe piața sistemelor de operare pentru telefoane mobile, după cum recunoștea și CEO-ul Steve Ballmer. Ultimul soft dezvoltat, Windows Mobile, a fost practic călcat în picioare de iPhone și Android. În prezent, Microsoft are o cotă de piață de 12% pe piața smartphone-urilor din SUA, plasându-se pe locul patru, după Google, Apple și Research in Motion (RIM). Această “generație pierdută” de Microsoft a costat compania 20% din valoarea acțiunilor pe bursă anul acesta, conform analiștilor. De cealaltă parte, succesul uriaș al Apple cu iPhone și iPad, a dus compania lui Steve Jobs pe locul al doilea în lume în topul companiilor cotate la bursă.