Grupul italian IGD, care deține pe piața locală rețeaua de centre comerciale de mici dimensiuni Winmarkt, intenționează să vândă proiectul deținut în Slatina, precum și clădirea de birouri junior din Ploiești, dar și să cumpere un imobil propriu de birouri în Capitală, în care să fie mutat sediul central al companiei.

IGD a plătit circa 180 de milioane de euro în 2008 pentru achiziția rețelei Winmarkt, cu 15 centre comerciale în diverse zone ale țării, și intenționează să realizeze investiții de cinci milioane de euro până la sfârșitul anului viitor în modernizarea anumitor proiecte. Centrele comerciale Winmarkt au fost dezvoltate de către fondul de investiții american Broadhurst în spațiile vechilor magazine generale din orașe precum Cluj, Ploiești sau Tulcea.