Compania Wizrom Software, membră a grupului de firme Wizrom, a înregistrat în prima jumătate a anului o creștere a cererii de soluții și servicii în Bulgaria, Serbia, Slovenia, Croația și Cehia, potrivit unui comunicat al companiei.

“Avem cel puțin un nou client în fiecare lună în fiecare dintre aceste țări, ceea ce reprezintă o schimbare majoră față de anii anteriori. Și vorbim de proiecte majore, generate fie de clienții noștri din România care își extind operațiunile, fie de companii de peste hotare cu care lucrăm aici și care decid să adopte soluțiile noastre și la sediile lor centrale”, a declarat Adrian Bodomoiu(FOTO), managing director, Wizrom Software.

Wizrom Software și-a completat recent portofoliul de soluții prin încheierea unui parteneriat cu Infor, a treia cea mai mare companie de software și servicii din lume.

În 2011, Wizrom Software a semnat contracte cu 206 noi clienți, încheind anul cu 3.285 clienți. În 2010, societatea a încheiat contracte cu 159 clienți, iar în 2009 cu 150. Veniturile din licențe vândute au avut anul trecut o pondere de 31% în totalul veniturilor grupului, mentenanța – 34%, alte servicii de business (analiză business, procese, dezvoltări personalizate, outsourcing, altele) – 35%.

La finele anului trecut, grupul avea 140 de angajați, același număr ca în 2010. Planurile de recrutare pentru acest an vizează creșterea forței de vânzări cu 30%. Pentru acest an, Bodomoiu a estimat că Wizrom are ca obiectiv menținerea ritmului de creștere a veniturilor. Înființat în 1992, grupul Wizrom este specializat în soluții software de gestiune a afacerilor. Grupul include Wizrom Software, Wizsalary și are filiale în Republica Moldova și Bulgaria și un portofoliu de 3.300 de clienți activi și 30.000 de licențe instalate.