Wizz Air a introdus un serviciu „un –check”, ce le permite pasagerilor să-și modifice rezervarea chiar dacă și-au completat formalitățile de check-in. Anterior, singura modalitate prin care un pasager își putea modifica rezervarea era prin intermediul call-center-ului Wizz Air și se făcea contra-cost. Pasagerii pot acum reveni online asupra check-in-ului, înainte de a modifica rezervarea. Acest serviciu este disponibil gratuit.
“Funcția Wizz Air de „un-check” permite pasagerilor să-și modifice rezervarea chiar și după ce au completat formalitățile de check-in”, a declarat Daniel de Carvalho, Corporate Communications Manager al Wizz Air.
În România, compania așteaptă un trafic de circa 3 milioane de pasageri, după ce în 2012 a transportat 2,1 mil. de pasageri.
Pe piața locală, Wizz Air concurează cu Blue Air, care a transportat anul trecut 1,45 milioane de pasageri și care și-a schimbat în acest an acționariatul, după ce a fost vândută pentru 30 de mil. de euro.
Wizz Air concurează și cu companiile tradiționale de linie regulată. Creșterea traficului Wizz Air a fost susținută de cursele spre Spania și Italia, destinații unde muncesc cei mai mulți români în străinătate. Wizz Air este compania aeriană care avut cea mai accelerată evoluție de pe piața locală. Compania aeriană low-cost Wizz Air, care a ajuns liderul pieței de transport aerian românesc după numărul de pasageri, a fost înființată în 2003 de către foști angajați ai companiei ungare de stat Malev. Operatorul aerian a efectuat primele zboruri în Ungaria și Polonia, în 2006 intrând și pe piața din România. Wizz Air are ca investitor principal fondul american de private equity Indigo Partners. CEO-ul companiei este Jozsef Varadi, fost șef al companiei de stat Male.
