Ministrul german de finanțe Wolfgang Schaeuble a indicat că este interesat de preluarea președinției Eurogroup, grupul miniștrilor de finanțe din zona euro.
În contextul în care Germania pierde teren în ofensiva pentru impunerea austerității, el a asigurat că stimularea economiei nu exclude disciplina bugetară, scrie presa internațională.Până de curând, Schaeuble susținea, referindu-se la situația din Grecia, că elenii nu au o soluție ușoară pentru a ieși din criză și trebuie să mențină austeritatea, altfel riscă să părăsească zona euro.
Revenirea Greciei la drahmă ar avea multe efecte negative și pentru zona euro și pentru Grecia, însă Europa e “pregătită” pentru un astfel de scenariu, a spus Schaeuble.
Acum, Schauble susține că austeritatea și măsurile pentru creștere economică sunt complementare “se susțin reciproc”, iar membrii zonei euro “trebuie să își mențină sau să își amelioreze competitivitatea în raport cu restul lumii”. Germaniei i s-a cerut în mai multe rânduri, de foruri internaționale, să își reducă din competitivitate pentru a le permite și celorlalte țări europene să concureze pe piață.
“O creștere puternică așezată pe baze solide nu intră, în niciun caz, în contradicție cu austeritatea bugetară, amânată de prea mult timp. Din contră, aceste noțiuni se sprijină reciproc”, a afirmat Schaeuble.
Dacă ajunge să conducă ședințele Eurogroup, Schaeuble ar putea deveni coordonatorul politicii financiare în zona euro, în condițiile în care la întâlniri participă și președintele Băncii Centrale Europene și comisarul european pentru afaceri economice și monetare.
Actualul președinte al Eurogroup este Jean-Claude Juncker, al cărui mandat expiră în iunie. Juncker a declarat că nu intenționează să candideze pentru un nou mandat.
“Ca ministru german al finanțelor sunt deja puternic implicat (în politica financiară a zonei euro)”, a declarat Schaeuble recent.