World Class deschide oficial mâine cel de-al șaselea club de sănătate din Capitală de pe strada Fabrica de Glucoză.
Date despre valoarea investiției și strategia de dezvoltare vor fi furnizate mâine de către Marius Nedelcu, country manager al World Class.
World Class este singurul operator care are mai multe cluburi de fitness pe piața locală. Mai există firme care operează câte un centru de fitness de lux. Printre cele mai luxoase se numără Pescariu Sport&Spa, club deținut de tenismanul Dinu Pescariu, care se adresează segmentului premium, IDM Club Wellness, Orhideea Fitness &Spa și Alexandreea Club Fitness&Spa.
Pe piața locală operează în jur de 500 de săli de fitness, potrivit datelor din piață, cele mai luxoase centre fiind în Capitală.