Ideea că
actuala criză este de fapt o repetare a celei din 2008, că
actualele probleme fac parte dintr-un ciclu fără sfârșit, seduce
bancherii de pe Wall Street și investitorii.
Adepții acestei idei au chiar și un moment Lehman Brothers – 2 care
să le întărească convingerea. Retrogradarea istorică a ratingului
SUA de către agenția de evaluare financiară S&P este, pentru
ei, un substitut al căderii băncii americane de investiții Lehman
Brothers în septembrie 2008, un eveniment care a făcut ca ceea ce
părea de neconceput să se întâmple și a băgat în sperieți piețele
din întreaga lume, scrie Wall Street
Journal.
Au nimerit-o, însă, doar cu ultima parte. Investitorii păreau categoric speriați luni, când bursele asiatice și europene au scăzut vertiginos, iar indicele Dow Jones al bursei de la New York a pierdut peste 5% din valoare. Dar turbulențele de pe piețe nu sunt suficiente pentru a demonstra că istoria se repetă.
Sunt trei diferențe fundamentale între criza financiară de acum trei ani și evenimentele din prezent.
Prima, și cea mai evidentă: cele două crize au origini complet diferite. Cea veche s-a propagat de la coadă la cap. A început de la debitorii ipotecari prea optimiști, a urcat pe Wall Street, cu ceva ajutor din partea agențiilor de rating, și a terminat prin a infecta întreaga economie globală. Colapsul sectorului financiar a declanșat recesiunea economică.
Spre deosebire, problemele din prezent se propagă de la cap la coadă. Guvernele lumii, nepundu-și stimula economiile și pune în ordine afacerile interne, au pierdut treptat încrederea mediului de afaceri și a comunităților financiare, ceea ce a cauzat reducerea accentuată a cheltuielilor sectorului privat și a investițiilor, punând bazele unui cerc vicios care duce la șomaj ridicat și creștere economică anemică. Acum, piețele și băncile sunt victimele, nu făptașii.
A doua diferență este, probabil cea mai importantă. Gospodăriile și companiile financiare s-au ospătat din creditul ieftin în 2007-2008. Când balonul a explodat, graba de a scăpa de datorii a provocat un șoc mașiv recesionist. Acum, problema e tocmai contrariul. Slăbiciunile economiilor determină companiile și consumatorii să pună bani deoparte și să se ferească de datorii, ceea ce are ca rezultat un consum și creștere a investițiilor anemice.
Ultima distincție constă în consecințele directe ale primelor două. Având în vedere originile, catastrofa financiară din 2008 a avut o soluție simplă, deși dureroasă: guvernele au trebuit să intervină prin reducerea dobânzilor, salvări de bănci și injecții de capital în economii.
Astăzi, un asemenea răspuns nu se regăsește în meniu. Actualele tensiuni nu sunt provocate de lipsa lichidităților sau de grade de îndatorare prea mari. Principala problemă este un deficit cronic de încredere de care suferă actorii financiari și guvernele, care nu reușesc să convingă că pot impulsiona economiile.