In lunga serie a simpozioanelor consacrate diferitelor genuri artistice, a caror menire a fost si va ramane probabil, inca o vreme, constituirea colectiei proprii a primului Muzeu de arta contemporana si comparata dintr-o asezare periferica din nordul extrem al tarii ce inca nu si-a lepadat mentalitatile ruraliste si parfumul patriarhal – e vorba de Sangeroz Bai -, anul trecut a venit randul graficienilor sa-si vadeasca maiestria. Tehnica aleasa a fost, cu totul justificata de traditia exploatarii si prelucrarii lemnului in zona, xilogravura. Cel mai vechi dintre mestesugurile grafice, dar si cel mai lesnicios pentru perioada scurta de timp rezervata lucrarilor propriu-zise din tabara de creatie.
Au participat nu mai putin de 18 artisti din mai multe centre, unde aceasta indeletnicire creativa este inca vie. Printre participanti au figurat si cateva nume grele ale genului, cum sunt, de exemplu, Suzana Fantanaru, maestra a gravurii si profesoara de specialitate la Universitatea de arte din Timisoara, Mircia Dumitrescu, unul din pilonii emblematici ai actualei scoli romanesti de grafica, universitar bucurestean si Aurel Bulacu, artist de o mare originalitate si vigoare creativa, starostele Colegiului de arte “Nicolae Tonitza” din Bucuresti. Daca mai adaugam la aceasta prestigioasa triada si pe mai tinerii exponenti universitari clujeni, graficienii Liliana Moraru si Marian Coman, ca si pe Anca Pintilie, profesoara la scoala de arte din Galati, Mariana Serban, proteica si imaginativa artista targumureseana si Mircea Nechita, un statornic practicant al xilogravurii si un subtil teoretician al tehnicilor gravurii, avem configurat deja cadrul de competenta si autoritate artistica pe care mentorul simpozionului si al muzeului sangeorzan, artistul plastic plurivalent Maxim Dumitras, l-a instituit acolo timp de cateva zile din vara anului trecut.
Ca de fiecare data, o parte din creatiile realizate in Simpozion, organizate intr-un concept expozitional coerent prin el insusi, a fost adus si la Bucuresti. De aceasta data, in Galeria “Apollo”, de sub obladuirea UAPR, si prin stradania curatoriala a lui Dumitru Pop, un artist prin vocatie, deturnat de netrebniciile vietii de la rostul sau, dar implicat astazi completitudinar in “facerea” muzeului sangeorzan si a colectiilor sale.
Expozitia rezultata este, intr-un fel, imaginea concentrata a ceea ce urmeaza a fi selectia de gravura contemporana a numitei institutii culturale. De unde si formula spectacular-didactica a discursului expozitional, prin alaturarea in dreptul fiecarui artist a binomului: matrita/placa gravata – piesa finita (gravura propriu-zisa). Un model muzeologic atractiv, absolut necesar intr-un spatiu precum cel al Sangeorzului, dar si in Bucuresti, unde curiozitatea privitorilor de toate varstele si categoriile s-a manifestat deschis si entuziast. Aceasta pentru ca, in ciuda vechimii sale, tehnica xilografierii este oarecum cazuta in desuetudine, dupa aproape doua milenii de dainuire!, sub presiunea supertehnologiilor digitalizate, a imprimarii laser si a altor instrumente noi, foarte flexibile si precise. Cu atat mai mult este demna de lauda initiativa simpozionului sangeorzan, care staruie in perpetuarea unei indeletniciri traditionale, in care virtutile transpunerii sensibile si foarte calde, cordiale chiar, a imaginii in materiale de o plasticitate extrema – lemnul si hartia manuala, plus tintele si tusurile cu pigmenti naturali – confera o domesticitate in modernitate dialogului vizual. Artistii insisi au trait realmente aceasta revelatie, iar tematica sugerata, cea a redarii aspectelor conservative, perene ale vietii agreste si ale atmosferei inca imbibate de o inefabila spiritualitate si farmec silvestru/pastoral, au amplificat o data in plus acest efect de confort restaurator, recuperator si speculativ pentru artist si privitor deopotriva. Experimentul a mers si mai departe, la acest proiect fiind convocati si plasticieni din alte domenii – ceramisti (Daniela Fainis, Ionel Cojocariu, nume sonore ale genului), sculptori (Alexandru Gavrilas, Gh. Muresan, Helga Lecca), pictori (inconfundabilul, prin maniera lui stilistica, Stefan Pelmus), fotografi si artisti multimedia, precum Agnes Birebent – o tanara si volubila frantuzoaica din regiunea Pirineilor, devenita de vreo doi ani aproape romanca prin entuziasmul si verva ei creativa. Iata numai si astfel inventariate cateva din mizele acestui eveniment expozitional, prin el insusi atractiv si salutar. Mai cu seama cu cat el trebuie deslusit ca un germene al unei constructii artistice si muzeale intr-un loc in care altfel nu se prea intampla nimic!