Yahoo a lansat de curand un patch (actualizare) care va repara o eroare de securitate din programul de mesagerie instant.
Bresa de securitate apare atunci cand programul de mesagerie folosea formatul “portable network graphics” (PNG), de fapt un cod open source pe care aplicatia il utiliza pentru a afisa imagini grafice.
Cel mai important aspect corectat este un buffer overflow (depasire de memorie) care ar fi permis rularea unor programe cu potential distructiv pentru computerul utilizatorului atunci cand o aplicatie vulnerabila incarca imagini. Eroarea era localizata intr-o serie de instructiuni care permitea unor aplicatii asociate cu Internet-ul, precum Internet Explorer sau diversi clienti de email, sa foloseasca formatul PNG.
“Aceasta problema putea afecta toti utilizatorii noilor versiuni de messenger” a spus Terrel Karlsten, purtatoarea de cuvant a Yahoo. Tot ea a mentionat ca acest update nu va afecta in nici un fel functiile serviciului de mesagerie instant.