Marți 5 mai 2015, a avut loc vernisajul expoziției de pictură Zamfir Dumitrescu la Galeria Senso, București, cel de-al treilea eveniment cultural-artistic găzduit de această galerie, de la începutul acestui an (după succesul expoziției de pictură și grafică „Arborele vieții” a artistei Alma Redlinger și al celei de sculptură și grafică „Formă și Expresie” a artiștilor Cristian Pentelescu și Ana Zoe Pop).

Cuvântul de deschidere al expoziției i-a aparținut criticului de artă dr. Doina Păuleanu, director al Muzeului de Artă din Constanța.

Expoziția poate fi vizitată în perioada: 5 -30 mai 2015.

Zamfir Dumitrescu s-a născut la 15 aprilie 1946, în București, într-o familie de intelectuali. Părinții săi locuiau la acea data în casa de la numarul 18 de pe strada Caimaței, într-un vechi cartier bucurețtean, mai târziu mutându-se în cartierul Cotroceni, unde pictorul locuieste și în prezent. Mama sa Margareta (născută Eckert), fiică a unui austriac și a unei elvetience, Francisc Eckert și Clara Filk, avea cultură muzicală și înclinații artistice, dar a ales să urmeze cursurile Academiei Naționale de Educație Fizică din București. Tatăl, Dumitru Dumitrescu a fost academician, doctor docent în științe fizico-matematice la Gottingen, inginer, absolvent al Institutului Politehnic din București, al Școlii Superioare de Aeronautică din Paris, al Școlii Superioare de Electricitate din Paris, fiind și Licențiat al Universității din București, în Matematici, în Drept, în Litere și Filozofie. A fost Secretar General al Academiei Române între 1963-1967. 

După absolvirea liceului „Spiru Haret” din București, Zamfir Dumitrescu a ales Artele Frumoase, pictura. Nu a uitat însă, cuvintele tatălui său, care, atunci când i-a cerut sfatul întrebându-l ce să aleagă – între inginerie și pictură, l-a lasat să decidă singur, dar a  adaugat: „un inginer mediocru, chiar și unul prost își găsesc de lucru și nu mor de foame, pe când de un pictor mediocru sau de unul prost nu are nevoie nimeni”…

Zamfir Dumitrescu face parte, alături de Ștefan Câlția, Sorin Ilfoveanu, Cornel Antonescu, Wanda Mihuleac, Victor Teodorov, Mihai Buculei, Napoleon Tiron, Bata Marianov, Florin Codre, Ovidiu Buba și Tereza Panelli din Generatia de Aur a Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucuresti. Încă din timpul studenției, ca ucenic al maestrului Corneliu Baba, pictura devine pentru Zamfir Dumitrescu mod de viață, un alt fel de a explora și a înțelege lumea. 

Un punct de reper pentru viata artistică a pictorului Zamfir Dumitrescu, pentru personalitatea sa, este Norvegia, țara în care, timp de un deceniu și jumătate s-a simțit ca… acasă. În acea perioadă a pictat și a expus atât în Norvegia, cât și în Suedia. Onoarea de a fi ales pentru a realiza portretele monarhilor Norvegiei și ai Suediei, dovedește, în același timp, ca atât „patria lui Grieg”, cât și ””ara lui Strindberg” l-au adoptat și l-au apreciat pentru arta și talentul său. Zamfir Dumitrescu i-a pictat MS Regele Olav al V-lea, MS Regele Harald al V-lea și Regina Sonja, monarhi ai Norvegiei, pe MS Regele Carl al XVI-lea Gustaf și Regina Silvia ai Suediei, dar și pe Nicolae Ceaușescu și familia sa. Au fost comenzi oficiale, pe care artistul le-a considerat și le-a abordat ca pe adevarate provocări pentru pictura sa, pentru arta portretului.

Pictor, profesor universitar doctor, fost deputat, Zamfir Dumitrescu este în primul rând unul dintre intelectualii de exceptie ai României (se află la a cincea generație de intelectuali).

Pentru activitatea sa artistică, pictorul Zamfir Dumitrescu a fost recompensat în țară și străinatate cu: Premiul Expoziției-concurs de artă contemporană „Variazioni Trasparenti”, Italia, ianuarie – februarie, 2009; Medalia de Aur pentru Pictură, în Brazilia la expoziția „The 3rd Official Art Salon” care a avut loc la Caraguatatuba, în Brazilia, ianuarie 2006; Premiul Academiei Române pe anul 2002, „Premiul George Oprescu”, acordat, pentru lucrarea ARS PERSPECTIVAE, 21 decembrie 2004; Premiul I la Concursul de Pictură Realistă „Balkan Artists 2004”, Sofia, Bulgaria, noiembrie 2004; „Premiul pentru Pictură” acordat de Uniunea Artiștilor Plastici din România, pentru participarea la Expoziția Națională a Tineretului, organizată la Cluj în 1978; Bursa „Voss Summer School Fellowship” în Norvegia, în anul 1976; „Premiul pentru Pictură” acordat de Uniunea Artiștilor Plastici din România, pentru participarea la Expoziția Națională a Tineretului, organizată la Pitesti, în 1974; în anul 2002, pentru întreaga activitate, Președintele României i-a acordat Ordinul Național  de Merit în grad de Cavaler.

„Deși acum sunt interesată mai ales de limbajele plastice ale neo-avangardei, consider că expoziția de pictură Zamfir Dumitrescu de la Galeria Senso – o demonstrație de artă și meșteșug care poate reuni, ca în Grecia antică, cele două noțiuni într-un singur cuvânt, techné – oferă informații pertinente despre peisajul artistic românesc în varietatea și dinamica sa.

Elev al maestrului Baba, impreună cu alți creatori de prestigiu ai contemporaneității românești, între care Ștefan Câlția, Sorin Ilfoveanu, Sorin Dumitrescu, Vladimir Zamfirescu sau Henri Mavrodin, Zamfir Dumitrescu este un nume în viața noastră culturală; de-alungul anilor a fost profesor la Universitatea Națională de Artă, autor al unor cărți de referință în specialitatea sa, conducător de doctorate, președinte al Uniunii Artiștilor Plastici, senator care a elaborat o lege menită să ofere protecție socială tuturor categoriilor de creatori, inițiator al unei galerii de artă care a făcut reale servicii creatorilor contemporani; Zamfir Dumitrescu întrunește calitățile unei personalități artistice reprezentative, iar prezența sa pe simezele Galeriei Senso va răspunde unui orizont de așteptare bine conturat.

Ca președintă a Fundației Fildas Art, ca inițiator al proiectului Catena pentru artă, în calitate de susținător al artei, dar și de colecționar, de persoană care vizitează cu fiecare prilej marile muzee ale lumii, privesc cu reală plăcere lucrările de mici dimensiuni ale artistului, realizate pe suport de carton sau lemn (Grigorescu utiliza pentru o parte din picturile sale, acest din urmă suport) și știu că ele presupun vaste cunoștințe tehnice și o bună stăpânire a meșteșugului. Caut să-mi reamintesc motive pe care le-am mai văzut și mă bucur atunci când le identific.

Pictura lui Zamfir Dumitrescu pare a fi artă de muzeu; îi găsesc mai puține legături cu provocările prezentului, decât cu împlinirile trecutului. Sunt convinsă însă că pentru a o realiza, sunt necesare cunoștințe plastice aprofundate, o rigoare a gândirii și a stilului care nu poate fi dobândită decât prin exercițiu îndelungat – Zamfir Dumitrescu nu a pictat aceste lucrări pentru actuala expoziție (datările confirmă acest lucru), ci le avea în portofoliu –, cunoaștere și exigență profesională. (Anca Vlad, Președinte Fundația FILDAS ART)

*

*     *

„Solicitat de provocări conceptuale recente, de cutezanțe, deconstrucții, fractalii, epure pline de cutezanță, instalații sau obiecte care sfidează obișnuințele cotidiene (și enumerarea, heterogenă, ar putea continua), asumate în regim experimental și, cel mai adesea, iconoclast, ochiul consumatorului de artă vizuală are uneori nevoie de certitudinea lucrurilor recognoscibile, de standardele estetice consacrate, de recursul periodic și admirativ la muzeul imaginar; în cazul Zamfir Dumitrescu și a expoziției sale de pictură de la Galeria Senso, adăugăm la listă scurtă a necesităților probabile, propensiunea unor contemporani către finitul plastic și pentru arta de tip aulic, dar și aspirația către un cosmos ordonat în spiritul geometriei, care nu pune în discuție și mai ales nu exclude spiritul de finețe.

Să explicăm: strădaniile sale de profesor, teoretician (este autorul unor cărți fundamentale asupra perspectivei în artă) și practician al picturii pun în valoare un spirit împătimit de geometrie, care știe să asocieze disciplinei, principiilor și rigorilor științei, spiritul de finețe mai sus amintit; acesta presupune, în viziunea lui Pascal, autorul acestor concepte, «lucruri atât de sensibile și de numeroase încât e nevoie de un simț delicat și net pentru a le percepe» și, desigur, reprezenta.

Principiile geometriei – accesibile prin bibliografia minimă obligatorie sau, dimpotrivă, secrete (oferite spre cunoaștere în trecut celor inițiați, acum – celor studioși), pentru a parafraza titlul unei cărți celebre în domeniu – stau la baza tuturor construcțiilor spațiale imaginate de Zamfir Dumitrescu; și nu întâmplător mă refer la imaginație, pentru că, deși de un naturalism care vizează iluzionismul și nu refuză tentația trompe l’oeil-ul, lucrările pictorului sunt naturi moarte, interioare sau peisaje compuse, construite din obiecte de recuzită recognoscibilă, adunate laolaltă cu erudiție, nostalgie, afinități elective, corespondențe afective; am adăuga chiar cu delicii de cunoscător și colecționar, căci nu a fost oricui la îndemână șansa de a crește într-o casă cu Grigorești și Andreești pe pereți (pentru a nu aminti decât o parte dintre obiectele bidimensionale din colecția familiei).

Cele mai multe scenele pictate acum de Zamfir Dumitrescu se petrec în interior: spațiul evoluează spre adâncime printre culise laterale – de obicei perdele din materiale transparente, mătăsuri sau brocarturi cu falduri grele – dar și prin pavimente sau plafoane, adeseori casetate, pentru a ridica gradul de dificultate al meșteșugului bine stăpânit; nimeni (deși există figuri feminine integrate ansamblurilor) și nimic (în acest prinos de obiecte) nu tulbută liniștea (meta)fizică a încăperilor locuite, a peisajelor sau a altor componente de interior văzute prin coridoare și uși întredeschise (ca în lucrările micilor maeștri din școala Țările de Jos), spre care se orientează perspectivele, cantitative și calitative deopotrivă; pictorul nu agrează mișcarea care deplasează liniile și folosește un tip de finisaj capabil să pună în valoare atât elementele alcătuitoare, cât și planurile de apropiere sau cele din depărtare; fastuoasă și intensă, adecvată și melodioasă, culoarea individualizează formele prin prețiozitate, materialitate și substanță.

Există și spectacole plastice văzute din interior sau pur și simplu derulate în exterior, cu un peisaj consubstanțial. În toate aceste ipostaze calitatea tehnicii evidențiază transparențe (vase și pahare de sticlă – unele reproduc forme întâlnite la naturmortiștii din secolul de aur al școlii olandeze –, apa, cerul, fereastra, oglinda), opacitățile necesare (ziduri, dușumele, fețe de masă, elemente de mobilier), materialele prețioase (alamă, bronz, porțelan, diferite textile, oțelul săbiilor, ceramica, lemnul sculptat, feroneria), veșmintele somptuare, inscripțiile mai mult sau mai puțin descifrabile (uneori codurile sunt puse la îndemână), racursiurile măiastre. Atitudinea seniorială a pictorului este, de fapt, o capcană: celor mai puțin avizați le oferă o recuzită aleasă și rară într-un cadru minuțios descris și reprezentat (spre care s-ar putea îndrepta unele aspirații nemărturisite), celor inițiați – bucurii hermeneutice, mai ales în decriptarea simbolurilor, iar cunoscătorilor – rapeluri subtile la arta maeștrilor de odinioară.

Să mai amintim și lumina – frontală, pentru ca elementele reprezentate să nu-și piardă calitățile evocatoare –, dar și laterală (prin ferestre și uși) în cazul interioarelor, așternută calm sau fulgurant spre a realiza, prin reflexe purtate, o unitate atmosferică în care geometria și poezia par să se fi adunat, într-o clipă fastă, laolaltă.

Spiritul de finețe descris de Pascal poate fi urmărit în cazul de față pe două paliere: pictorul și publicul său. Dacă opțiunea autorului pentru «lucruri atât de sensibile și de numeroase» s-a conturat prin insistența asupra detaliilor purtătoare de semnificații, dar și prin calitatea alegerii, răspunsul vizitatorilor acestei expoziții se va manifesta – avem această certitudine –, într-un mod «delicat și net pentru a le putea percepe» și contempla. (Dr. Doina Păuleanu – critic de artă, Directorul Muzeului de Artă Constanța).