Cam pe vremea asta,
in urmă cu zece ani, ne pregăteam cu infrigurare de apariția
primului număr din Ziarul de Duminică. Lansarea a avut loc
la Bookarest 2000, târgul bucureștean de carte, pe 26 mai.
Incredibil cum s-au scurs anii și s-au acumulat peste cinci sute de
numere…
Ziarul de Duminică a fost
de la primul număr un hebdomadar nonconformist, tineresc și vesel,
cu o paginație uimitoare intr-o mare de publicații mai degrabă
terne – e meritul Danei Frățilă, care a ințeles din prima clipă și
rostul, și cerințele acestui ziar, iar după ce a avut grijă de
haina lui, a plecat definitiv pe meleaguri extrem de
indepărtate.
O gazetă-supliment cultural al
celui mai căutat ziar financiar, ai cărui cititori, se presupune
mai scorțoși, l-au imbrățișat fără rezerve, pentru că le aducea mai
aproape o lume minunată. Pe mai toți i-a surprins asocierea unui
săptămânal de cultură cu un ziar financiar. Dar, la o analiză
atentă, toate se explicau. Intr-un ziar financiar găsești
informații economice, despre valute, burse, comerț, piață in
general. Trebuia să ne obișnuim cu ideea că și cultura e o piață –
a ideilor, a cărților, a tablourilor, a spectacolelor, a actorilor
ș.a.m.d. Consumatorul de cultură are nevoie de informații bine
structurate referitoare la această piață, are nevoie să i se ofere
criterii valorice și valori pentru acest domeniu.
Intr-o presă culturală apăsată
de poveri financiare, Ziarul de Duminică, infruntând și el
destule dificultăți, s-a străduit să fie nu doar folositor, ci și
atractiv, nu doar să-și informeze cititorii, ci și să le
descrețească frunțile.
Din prima clipă, cei care am
făcut Ziarul de Duminică am știut câteva lucruri
fundamentale. Un săptămânal de cultură are in genere o soartă
ingrată. Așteaptă subvenții din partea unor instituții ale statului
ori ale unor fundații sau, atunci când e un supliment, trăiește pe
seama publicației-mamă, invidiat, chipurile, pentru traiul bun, dar
permanent cu sabia deasupra capului. De obicei, parcursul are
sincope, mecanismul se gripează, se oprește, publicația sucombă,
din varii motive. Lumea agreează prea puțin publicațiile de cultură
și incă și mai puțin suplimentele culturale. Sunt și situații in
care toate acestea nu dispar pentru că publicul dorește ziarul, de
care se atașează. Dacă Ziarul de Duminică a rezistat,
inseamnă că publicul l-a dorit.
Zece ani, adică peste cinci sute
de numere, nu sunt mult la nivelul istoriei, dar pot fi pentru
viața oricărei publicații. In zece ani un ziar iși poate schimba
formatul, conținutul, publicul. Ziarul de Duminică a
schimbat un singur lucru, a trecut online, intr-o vreme in care
tendința se manifesta cam peste tot in lume. Dar și-a sporit
publicul. Unii pot spune că perseverența formatului aduce a
inchistare, așa cum nu puțini continuă să fie nemulțumiți de
absența subtextelor polemice. Adevărul, pe care nu obosesc să-l
repet de zece ani, este că Ziarul de Duminică și-a păstrat
opțiunile și direcțiile inițiale, indiferent la critici: informație
multă și cuprinzătoare, din toate domeniile culturale, texte
scurte, promovarea valorii, descrețirea frunților; peste toate,
echidistanță și sinteză a polarităților.
Pentru această publicație nu a
existat dreapta și stânga, ci doar cultură. Personalități care nu
și-au vorbit multă vreme au conviețuit in același număr. Toate
generațiile. Știm că prima reacție a fost de neincredere, de atentă
monitorizare, de bănuieli a altor jocuri incă nedevoalate, până la
urmă de (cum spunea un critic cunoscut) trufașă condescendență.
Dar, intre timp, sute de oameni de cultură (scriitori, actori,
regizori, compozitori, cântăreți, istorici, oameni de știință,
artiști plastici, academicieni) au fost intervievați, s-au confesat
sau au scris in acest ziar – lista lor enormă am publicat-o in urmă
cu ceva timp. Tot ce a fost mai important in producția literară a
deceniului, in spectacolele, concertele, producția muzicală,
expozițiile acestor ani a fost reflectat in ziar. Toate inseamnă
mii de pagini care stau mărturie a culturii in acești ani de
tranziție. E puțin? Eu, unul, sunt liniștit, cred că ne-am atins
scopul, ne va judeca istoria literară, cândva.
După un deceniu, Ziarul de
Duminică este vechi și nou totodată, prin spirit. Nucleul
echipei de inceput a rămas “pe baricade”, insoțit de un grup de
colaboratori inimoși, care au rezistat condițiilor vitrege ale
crizei (și in fața cărora imi scot din nou pălăria, cum am făcut-o
in urmă cu câteva săptămâni). In sfârșit, Ziarul de Duminică
a fost și rămâne un săptămânal pentru toate lumea, indiferent de
pregătire, și nu numai pentru elite.
STELIAN ȚURLEA (n. 1946) a urmat studii de filologie (1968) și filosofie (1976), la București, a fost aproape trei decenii redactor de politică externă la revista “Lumea”, a condus, după 1989, revistele “Lumea”, “Zig-Zag”, apoi ziarul “Meridian”, după care a lucrat in televiziune, ca șef al departamentului de știri al Antenei 1. Din 1996 lucrează la PRO TV, din 2000 este și editor senior al Ziarului de Duminică. Este autorul a zece cărți de publicistică, zece romane, opt cărți pentru copii și două traduceri. A ingrijit trei albume. A primit Premiul Uniunii Scriitorilor pentru literatură pentru copii (2003), Premiul Asociației Editorilor din România (AER) pentru literatură pentru copii (2005), Premiul Special al Uniunii Scriitorilor (2006), Premiul Asociației Scriitorilor din București (2007). A fost nominalizat la Premiul Uniunii Scriitorilor pentru literatură pentru copii in 2000 și Premiul AER pentru roman in 2003.