Cu toate ca isi scruteaza cu severitate intreg traseul creativ, Matei aerban se poate uita inapoi fara manie. A avut trei expozitii personale in SUA, altele in Japonia, Belgia, Anglia, Suedia si Elvetia. La 1 septembrie isi va deschide prima personala la Simeza si traieste emotiile confruntarii cu singurul public pe care il pretuieste si de care se teme: profesorii sai, prietenii si apropiatii sai din Romania.
Un punct nodal in biografia sa artistica il reprezinta expozitia de la Turner Carroll Gallery (SUA), din 1994, intitulata Master & Apprentice. Magistrul era reputatul Traian Filip, iar ucenicul – Matei aerban, care inaugura modulul (modelul) artei in familie, al experientei impartasite inauntrul atelierului intre profesor si elev.
Acum, cand l-am intalnit in spatiul studioului sau bucurestean, a trebuit, ca sa-i starnesc o confesiune, sa pun in paranteza frenezia cu care propriii sai ucenici-colegi pictau, desenau, sculptau, cereau sau ofereau sfaturi.
Stateam intr-un falanster in care patronul spiritual, cu o deloc ipocrita docilitate se lasa antrenat in entuziasmul unei creatii in care concurenta, serioasa, dar loaiala, rima perfect desi lucrul e imposibil cu actiunea comuna si prietenia.
Matei aerban si-a asezat deja pe peretii atelierului primele lucrari din ceea va constitui substanta viitoarei expozitii de la Simeza. Daca ar trebui sa leg sub o singura formula aerul acestor picturi pe lemn, ar trebui sa vorbesc de prerafaelitism, de art nouveau, de simbolism.
Desi trimiterea la Dante Gabriel Rossetti este evidenta in unele tablouri, artistul refuza alaturarea. Congruenta, daca ar putea fi gasita, trebuie cautata, spune aerban, nu in maniera, ci intr-un anume spirit romantic, de care se simte invadat si care va cuceri, exploziv, secolul ce vine. Absolvent al sectiei de grafica a Institutului N. Grigorescu, Matei aerban afirma ca ceea ce face acum nu se poate numi pictura, desi foloseste pensula si culoarea.
La noi se practica aceasta despartire neta intre desen si pictura. Realitatea plastica este insa cu totul alta. Eu fac lucrari, nu picturi. Pe simezele Simezei, artistul va aduna zece chipuri de cavaleri si zece imagini ale unor fecioare, pentru pregatirea carora trudeste obsesiv.
Ebose dar si zeci de fotografii alb-negru ale cate unui trup feminin, ele insele demne de panotat, isi aduna si-si suprapun volumele si luminile intr-un singur spasm varianta, deocamdata, finala.
Acest material apare in suplimentul cultural al Ziarului financiar, Ziarul de duminica