Saudi Aramco
Arabia Saudită
Un sfert din rezervele convenționale de petrol ale lumii sunt controlate de compania energetică de stat a Arabiei Saudite, considerată a fi cea mai valoroasă companie de pe planetă. Saudi Aramco își are originile în 1933, când a fost înființată cu numele California Arabian Standard Oil Company. Are 55.066 angajați, însă a devenit recent subiect de controversă, când telegramele WikiLeaks au dezvăluit o serie de suspiciuni ale diplomaților americani din Riyadh conform cărora compania își supraestima rezervele de sub peninsula Arabică. Fostul președinte al Shell Sir Mark Moody-Stuart este director în cadrul companiei.
Noble Group
Hong Kong
O versiune asiatică a Glencore, imperiul din Hong Kong cumpără, vinde și transportă orice de la bumbac din Turcia până la cafea din Columbia și cărbune australian. Are 11.000 de angajați și a fost înființat de Richard Elman, fost comerciant de fier vechi care a numit firma după o companie fictivă din romanul Tai-Pan al lui James Clavell. Noble Group este listat pe bursa din Singapore și a raportat venituri de 56,7 mld. $ anul trecut. Averea lui Elman este estimată la 1,5 mld. lire sterline.
ISS
Danemarca
Cel mai puțin cunoscută chiar și în rândul companiilor de outsourcing, în mare parte anonime, ISS cu sediul în Copenhaga pregătește mese la toate bazele aeriene britanice ale RAF, face curățenie la filialele RBS, furnizează staff pentru hoteluri și se ocupă de securitate la multe spitale. Firma este al cincilea mare angajator privat din lume cu 520.000 de angajați. Este deținută de banca americană Goldman Sachs și firma elvețiană de buyout EQT și avea în vedere o listare pe piața daneză luna trecută, însă și-a amânat oferta în ultimul minut.
Bridgewater
Statele Unite
Cel mai mare fond de hedging din lume, Bridgewater Associates administrează investiții de 90 de miliarde de dolari, o sumă aproximativ echivalentă cu PIB-ul Marocului. Cu sediul în Connecticut, fondul se concentrează pe speculații monetare, tranzacții cu obligațiuni guvernamentale și a obținut randamente remarcabile de 18% anual timp de un deceniu. Este condus de Ray Dalio, un fan al meditației transcendentale, ale cărui observații sunt urmărite pe Wall Street.
Sinopec
China
Cea mai mare companie din țara cu cea mai numeroasă populație din lume, Sinopec este descrisă pe website-ul său drept un grup petrolier “supermare” deținut de guvernul chinez. Deține benzinării și rafinării în întreaga Chină, plus ample operațiuni de explorare. Printre participațiile deținute la nivel internațional se numără și cea din cadrul companiei canadiene Syncrude. Se situează pe poziția a șaptea pe lista Fortune a celor mai mari companii de pe planetă, cu venituri de 187 mld. $.
Renaissance Group
Rusia
Condusă de un neozeelandez și având sediul în Moscova, Renaissance Group a devenit discret una dintre cele mai importante bănci concentrate pe piețele emergente. Include o divizie de finanțări de consum în Rusia și o bancă de investiții, Renaissance Capital, cu operațiuni în Asia Centrală, Europa de Est și Africa. Fondatorul Stephen Jennings, fost economist în cadrul Trezoreriei Noii Zeelande, călătorește în întreaga lume pentru a urma echipa de rugbi a țării All Blacks. Finanțele Renaissance sunt ținute secrete deși Jennnings a vândut o participație de 50% în cadrul Renaissance Capital către un miliardar rus, Mihail Prokhorov, pentru o sumă estimată la 500 de milioane de dolari în 2008.
În România, Renaissance a câștigat cursa pentru a intermedia vânzarea unui pachet de 9,84% din Petrom. Alături de firmele de brokeraj românești cu care formează consorțiul câștigător, Renaissance a cerut cel mai mic comision, de 1,65 mil. euro. Grupul rus intenționează să deschidă un birou în România, conform declarațiilor lui Jennings oferite Ziarului Financiar.
INEOS
M. Britanie/Elveția
Multinaționala din domeniul produselor chimice Ineos a fost cea mai mare companie privată a Marii Britanii până când și-a mutat sediul în micul oraș elvețian Rolle pentru a evita taxele. Cu vânzări anuale de 28,4 mld. $, firma este cel mai bine cunoscută ca proprietar parțial al rafinăriei scoțiene Grangemouth. INEOS este condusă de milionarul Jim Ratcliffe care a părăsit Marea Britanie după ce guvernul a refuzat să-i acorde o scutire temporară de la plata TVA pentru a ajuta Ineos în timpul unei crize de lichidități.
Permira
Marea Britanie
O firmă de private equity cu sediul în Londra, Permira s-a extins din banca de investiții Schroders la sfârșitul anilor ’80, deținând mai multe nume de marcă, inclusiv Hugo Boss, Birds Eye, Saga și New Look. Capitalul acesteia se ridică la 20 mld. $ și este cel mai mare fond de private equity care se concentrează pe Europa. Ca toate firmele de buyout, încearcă să evite atenția publicului, însă deține 12 birouri la nivel mondial și a fost condusă timp de un deceniu de Damon Buffini, fost consilier de business al lui Gordon Brown. Este în prezent condusă de un american, Tom Lister, și un finlandez, Kurt Bjorkland.
Cargill
Statele Unite
Înființată de fiul unui căpitan de navă scoțian din Iowa în timpul războiului civil american, Cargill a devenit un adevărat imperiu în domeniul agroindustriei. Vânzările firmei cu sediul în Minnesota pe nouă luni până în februarie au depășit 84 mld. dolari, însă Cargill este încă deținută în proporție de 88% de urmașii fondatorului WW Cargill, dintre care șapte sunt miliardari. Cargill este unul dintre susținătorii alimentelor modificate genetic.
În România, Cargill este unul dintre cei mai importanți comercianți de produse agricole. Compania operează în total 18 silozuri în România, capacitatea totală a acestora fiind de 500.000 de tone. A avut în 2009 afaceri de 368,2 mil. euro, potrivit ultimelor date publice disponibile. Cargill Oils, divizia companiei responsabilă de afacerile cu ulei, deține în România brandul Untdelemn de la Bunica, cifra de afaceri a diviziei ridicându-se în 2009 la 45,7 mil. euro.
Koch Industries
Statele Unite
Cu activități în domenii variate de la îngrășăminte la produse chimice, a doua mare companie privată a Statelor Unite este condusă de frații miliardari ultraconservatori David și Charles Koch.
Conglomeratul cu sediul în Kansas operează conducte petroliere în America de Nord și are mai multe mărci în Marea Britanie, inclusiv hârtia de toaletă Lotus. Are 70.000 de angajați și a încheiat achiziții de 32 miliarde de dolari din 2003.