După ce conducerea i-a anunțat pe protestatarii strânși în fața clădirii administrative a companiei că abia vineri va ajunge în zonă un reprezentant al noului acționar, care va încerca să rezolve problema plăților, câteva zeci de persoane au forțat ușa sediului administrativ al unității și s-au îmbulzit pe scări, cerând să fie prezenți la videoconferința pe care conducerea o va avea cu noul acționar al companiei.

Mai mulți protestatari au reușit să intre în sala de consiliu în care se va desfășura videoconferința și au spus că nu vor pleca de acolo până când nu va fi rezolvată problema acordării celor trei salarii compensatorii, ei scandând: “Nu mai așteptăm să ne dea banii”. Oamenii au spus că și-au pierdut răbdarea și că s-au săturat de “minciuni și promisiuni”.

Protestatarii care nu au reușit să intre în sediul administrației au rămas în fața acestuia, așteptând rezultatele discuțiilor cu noul acționar al companiei.

Peste o sută de foști angajați ai Mechel Câmpia Turzii care au fost disponibilizați în ianuarie și februarie s-au adunat, miercuri dimineață, în fața combinatului Mechel Câmpia Turzii, cerând conducerii companiei acordarea celor trei salarii compensatorii la care aveau dreptul. Protestatarii susțin că ar fi trebuit să primească, în 45 de zile de la disponibilizare, cele trei salarii compensatorii la care aveau dreptul.

La un moment dat, foștii angajați ai Mechel Câmpia Turzii – al căror număr a depășit două sute – au forțat intrarea în unitate pentru a discuta cu directorul societății, iar în momentul în care au reușit să ajungă la clădirea administrației oamenii au spart un geam.

O delegație a protestatarilor a fost primită apoi de conducerea Mechel Câmpia Turzii care, după discuții, a anunțat că vineri va ajunge în zonă un reprezentant al acționarului majoritar, pentru a încerca rezolvarea situației și acordarea celor trei plăți compensatorii, însă anunțul a fost primit cu huiduieli, oamenii spunând că nu pleacă până când situația nu va fi rezolvată.

Începând din iunie 2012, la Mechel Câmpia Turzii au fost disponibilizate colectiv, în mai multe etape, aproximativ 1.700 de persoane, astfel că au mai rămas în jur de 300 de angajați la secția de Trăgătorie.

Grupul rus Mechel a vândut recent, pentru prețul simbolic de 230 de lei (52 euro), combinatele metalurgice pe care le deținea în România, puternic îndatorate, către firma Invest Nikarom din București, controlată de două persoane cu cetățenie rusă.

Tranzacția a vizat compania Mechel East Europe Metallurgical Division SRL și combinatele Ductil Steel Buzău, Ductil Steel Oțelu Roșu, Mechel Câmpia Turzii, Mechel Târgoviște și Laminorul Brăila.

Potrivit ministrului Economiei, Varujan Vosganian, noul proprietar va reporni în martie producția la unitățile din Târgoviște și Buzău și ar putea lua în calcul revânzarea combinatelor din Brăila și Câmpia Turzii, dacă va găsi cumpărători.

Firma Invest Nikarom are ca asociați în părți egale pe Chumakov Victor (58 de ani) și Chumakova Svetlana (55 de ani), ambii cu cetățenie rusă.

Marți, președintele Traian Băsescu a atenționat Guvernul că este nevoie de măsuri care să creeze locuri de muncă pentru angajații Oltchim, dar și cu privire la Mechel, pentru că s-ar putea “să ne trezim cu industria siderurgică tăiată și vândută la fier vechi” deși va fi nevoie de oțel pentru autostrăzi.

Subiecte #Mechel#proteste