Ministerul Transporturilor nu a plătit în luna mai niciun ban din fonduri europene pentru proiectele de infrastructură.
Ultimele trei luni au fost cele mai proaste din acest an pentru absorbția de fonduri europene, plățile pentru infrastructură făcute în această perioadă ridicându-se la 2,7 milioane de euro.În perioada 2007-2013 România are disponibile fonduri europene de 4,5 miliarde de euro pentru infrastructură, însă la sfârșitul lunii mai responsabilii din Ministerul Transporturilor reușiseră să plătească din acești bani sub 120 de milioane de euro, adică 2,6% din total. Luna trecută au primit însă undă verde de la Bruxells trei contracte în valoare totală de 270 de milioane de euro.
Transporturile afirmă însă că de acum vor începe plățile. “Pentru toate cele opt tronsoane de autostradă cu contracte semnate inclusiv cele din luna mai primele plăți (avansuri) se vor face până la sfârșitul lunii iunie și vor avea o valoare de 709 milioane de lei (170 mil. euro)”, afirmă responsabili din cadrul Direcției Generale Relații Financiare Externe din MTI.
Chiar și așa, POS Transport ar rămâne pe ultimul loc cu cele mai mici plăți dintre toate cele șapte programe prin care România atrage finanțare europeană.