Cupcakes, macarons, praline, tarte și nu numai. Cam așa sună rețeta unei afaceri dulci, „Dulce by Dana Toma”.
La 30 de ani, Dana Toma, în prezent consilier financiar pe divizia de corporate într-o bancă, a început o afacere „home-made”, cu dulciuri de casă, fiind pasionată încă de mică de tainele culinare.
Dana Toma spune că lucrează pe bază de comenzi online, pe care le primește pe pagina de Facebook „Sunt o dulce”, urmând ca în următoarea lună să înceapă producția pentru restaurante.
Urmăriți video pentru a descoperi povestea Danei Toma și ce a determinat-o să intre pe piața dulciurilor.