ZF News
Bursa crește vineri și încheie săptămâna cu un avans de 4%. Tranzacții de 120 mil. lei astăzi și aprecieri pe Premier Energy, Electrica și Banca Transilvania
Indicele BET, principalul indice al Bursei de Valori București, a crescut cu 0,6% vineri, ducând avansul săptămânal la 3,9%, impulsionat de așteptările privind încheierea perioadei de incert...
Cris-Tim, producătorul de mezeluri listat la bursă anul trecut, îl numește pe Dan Timotin, fost director general cu experiență la Ursus Breweries și Coca-Cola HBC, director operațional, pe fondul extinderii prin achiziții
Producătorul de mezeluri Cris-Tim Family Holding (CFH) l-a numit pe Dan Timotin director operațional (COO) începând cu 15 octombrie, în contextul dezvoltării companiei prin achiziții, potriv...
Businessul românesc a ajuns la Bruxelles și în Polonia. Dan Șucu, președintele Concordia: Politica de coeziune a fost una dintre cele mai bune investiții ale Europei. România trebuie să treacă de la „fabricat în România” la „creat în România”
România trebuie să treacă de la producția realizată pentru alte companii la dezvoltarea propriilor produse, servicii și tehnologii, cu valoare adăugată mai mare, susține Dan Șucu, președinte...
Acțiunile Eutelsat, „răspunsul Europei la SpaceX”, se îndreaptă spre un avans de 25% în această săptămână, după ce limitările impuse Starshield în Ucraina au readus în discuție dependența Europei de serviciile americane
Acțiunile operatorului european de sateliți Eutelsat au continuat să crească puternic vineri, după ce Ucraina a acuzat restricții de viteză impuse sistemului Starshield, versiunea militară a...
Toamna aduce în auto cea mai slabă lună septembrie din 2022 încoace. Dacia scade cu aproape 20%, iar Ford Craiova a ajuns la doar o zi de producție distanță de Mioveni
Industria auto din România a avut în septembrie cea mai slabă lună septembrie din 2022 încoace, iar producția celor două uzine a fost sub nivelul de anul trecut în fiecare lună din 2026.
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, avertizează asupra riscului ca România să ajungă la categoria „junk”: bugetul pe 2027, un test major
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, avertizează că România trebuie să continue disciplina bugetară și în 2027, în condițiile în care datoria publică a ajuns la aproximativ 60% din PIB, i...
O nouă șansă pentru Dacia? Marocul și Tunisia, excluse din acordul germano-francez privind definirea produselor industriale „Made in UE”
Franța și Germania au ajuns la un acord provizoriu pentru a proteja industria auto europeană, cu obiective mai puțin ambițioase în privința măsurilor de mediu și cu un principiu „Made in Eur...
Vista Bank finalizează achiziția Investimental, casa de brokeraj fondată de Sacha Dragic, acționarul principal al Superbet. Banca își extinde astfel prezența pe piețele de capital
Vista Bank (România) a finalizat achiziția a 100% din acțiunile Investimental în urma aprobării Autorității de Supraveghere Financiară. Tranzacția integrează compania de brokeraj în ecosiste...
Cum mai citim corect o știre în 2026? Ce trebuie să știe tinerii despre informațiile din online și sursele în care au încredere
Titlurile senzaționale, sursele îndoielnice și campaniile de dezinformare fac tot mai importantă capacitatea de a verifica informațiile și de a înțelege ce se află în spatele lor. Provocarea...