Ziarul deDuminica, suplimentul de cultura al Ziarului Financiar, care apare exclusiv online, va recomanda pentru ziua de sambata, 14 noiembrie, la Muzeul National de Arta al Romaniei, expozitia “Ipostaze ale modernismului. Pictura in Bulgaria, Grecia, Romania, 1910-1940” va avea program prelungit, pana la 4.00 dimineata, interval in care vor avea loc si performance-uri dada. Accesul este gratuit.
Arhitectul lui Marcel Iancu, Nudul cu idol al lui Max Herman Maxy sau Compozitia cu dragon a lui Victor Brauner dialogheaza cu Femeia in fata oglinzii a lui Ivan Abrasev, iar Inginerul lui Chiril Tonev arunca priviri piezise prin Usa deschisa a lui Nikos Chatzikyriakos-Ghikas, in timp ce masca lui Tristan Tzara asculta in surdina jazz la Cabaret Voltaire.
Intre orele 17.00 si 20.00, este programat un performance in spiritul miscarilor de avangarda de la inceputul secolului XX: tineri de la mai multe licee din Bucuresti propun o interpretare originala a “Manifestului Dada” publicat de Tristan Tzara la Zurich in 1918, in primul si singurul numar al revistei Cabaret Voltaire. Ei vor recita fragmente de texte ale unor autori precum Sasa Pana, Ion Vinea, Geo Bogza, Eugen Ionescu si vor realiza asocieri intre pictura si literatura, ilustrand conceptul de pictopoezie, asa cum a fost definit acesta de catre Victor Brauner si Ilarie Voronca.
Evenimentul este organizat cu sprijinul Programului Cultura 2007-2013 al Uniunii Europene.