Actiunile producatorului de ingrasaminte chimice Amonil Slobozia (AMO) au deschis sedinta de tranzactionare cu o crestere de 11%, dupa ce mai castigasera ieri 15%, insa titlurile producatorului de aeronave Aerostar Bacau (ARS) au urcat cu 15% dupa ce compania a anuntat dividendul pe care-l va distribui actionarilor din profitul anului trecut.
Vedeta deschiderii sedintei bursiere este insa Azomures (AZO), producatorul de ingrasaminte chimice din Targu Mures, ale carui titluri au urcat cu 6% pe fondul unor tranzactii de peste 1,2 mil. lei (300.000 de euro), cele mai mari din piata pana la ora 10:50.
Actiunile producatorului de medicamente Antibiotice Iasi (ATB) au atras tranzactii de peste 500.000 de lei, inregistrand o crestere de peste 2%.
Indicele BET a deschis sedinta cu un avans de 0,5%, in timp ce SIF-urile urcau in medie cu 0,2%, insa pe fondul unei lichiditati extrem de reduse. Actiunile SIF Oltenia (SIF5), cele mai tranzactionate dintre SIF-uri, inregistrau dupa aproape o ora de tranzactionare, un rulaj de doar 270.000 de lei.