Recital cu pereche – Noi și amintirea lor

Sâmbătă, 21 martie 2015, la Librăria Open Art (aflată la intersecția străzilor Pitar Moș și Arthur Verona) din București, între orele 11.30 – 14.00, va avea loc a doua ediție a evenimentului „Recital cu pereche – Noi și amintirea lor” (foto 1), un proiect ce marchează sărbătorirea Zilei Internaționale a Poeziei.  11  poeți contemporani (Ioana Diaconescu, Simona-Grazia Dima, Mariana Filimon, Ioana Greceanu, Dan Iancu, Riri Sylvia Manor, Anca Mizumschi, Niculina Oprea, Liviu Ioan Stoiciu, Grigore Șoitu, Lucian Vasilescu) citesc poemele a 11 poeți români plecați în raiul poeziei. Va fi evocat, într-un moment special, marele actor și recitator Eusebiu Ștefănescu, recent dispărut dintre noi. Amfitrioni: Dan Mircea Cipariu și Ioan Cristescu.  Art director: Mihai Zgondoiu. Producător: Anamaria Spătaru. Organizator: Filiala București Poezie a Uniunii Scriitorilor din România. Parteneri: APLER (Asociația Publicațiilor Literare și Editurilor din România) și Opera Scrisă.ro. Partenerii media ai proiectului sunt Cultura și AgențiadeCarte.ro. Coproducători: Radio România Cultural și Asociația Euro CulturArt.

„Recital cu pereche – Noi și amintirea lor” este un proiect pentru promovarea poeziei române contemporane prin intermediul unor lecturi publice. Cei 11 poeți invitați în proiect vor citi fiecare câte trei poeme: două poeme ale lor și poemul unui confrate plecat dintre noi. Evenimentul va fi înregistrat audio și video și se va constitui într-un document de patrimoniu literar și cultural. Moderatorii evenimentului: Ioan Cristescu, directorul Muzeului Național al Literaturii Române din București, și Dan Mircea Cipariu, președintele Filialei București Poezie a Uniunii Scriitorilor din România. Art director: Mihai Zgondoiu. Producător: Ana Maria Spătaru, Radio România Cultural.

Vizite ghidate în spațiile istorice din corpul central al Palatului Regal

Muzeul Național de Artă al României vă invită să participați la o serie de vizite ghidate în spațiile istorice din corpul central al Palatului Regal (Sufrageria Regală, Sala Tronului și Scara Voievozilor), desfășurate în al treilea week-end din lună (foto 2, 3).

Vizitele au loc astfel:

– sâmbătă, 21 martie 2015, de la orele 11.30, 14.00 și 16.30

– duminică, 22 martie 2015, de la orele 11.30, 14.00 și 16.30

Participarea la aceste tururi ghidate nu necesită o programare prealabilă. Vizitatorii sunt rugați să se prezinte cu 15 minute în avans la casa de bilete de la parterul Galeriei Naționale pentru achiziționarea biletelor de acces. Participarea se face în limita locurilor disponibile.

Cu acest prilej poate fi vizitată și expoziția Fragmente de memorie – Portrete Regale. Palatul Regal, care își propune să reconstituie momente din istoria familiei regale (în anexa Sălii Tronului) și a Palatului Regal (în anexa Sufrageriei Regale). Fotografii de epocă, planuri ale clădirii, piese de mobilier, portrete regale și obiecte disparate ajunse până la noi sunt astăzi expuse în calitatea lor de supraviețuitori ai unor vremuri apuse.

Durata: o oră

Tarif bilet acces: 20 lei (întreg)/pensionari: 10 lei/ elevi și studenți: 5 lei

Pentru grupuri deja organizate este necesară programarea vizitei, în alte zile decât cele menționate, la telefon 021.314.81.19 sau prin e-mail la programari@art.museum.ro.  În acest caz, pe lângă biletul de intrare se plătește și taxa de ghidaj: 100 lei/oră pentru limba română sau 200 lei/oră pentru limbile engleză și franceză.

În culisele filmelor, la Festivalul NexT

Experimente originale, filme provocatoare ale unor regizori consacrați și o privire în spatele camerei de filmat – trei secțiuni cu dedicație pentru cinefili intră în programul celei de-a noua ediții a Festivalului Internațional de Film NexT (15 – 19 aprilie, Cinema Studio, Elvira Popescu, CinemaPRO). Două secțiuni debutează anul acesta – Avantgarde și Behind the Scenes, în timp ce Arthouse Shorts revine după succesul de anul trecut.

În Avantgarde, cinefilii vor regăsi experiment pur, cinema care lucrează cu mințile spectatorilor direct prin mijloace plastice ca să îi uluiască, să îi intrige, să îi amuze și să le ascută simțul vizual. Experimentele sunt variate: Sun Song se joacă ingenios cu lumina soarelui, Panchromes cu pixeli colorați, Cut Within reciclează found footage, iar Doing My Rounds, Checking Some Rounds transformă o siluetă feminină într-un pattern plastic delicat și grațios.

Programul Behind the Scenes va face deliciul spectatorilor curioși să afle ce se întâmplă în spatele filmelor. Secțiunea conține scurtmetraje despre diverse meserii legate de cinema – regizor, scenarist, actor, proiecționist ș.a. – și care, ca gen, variază de la comedie absurdă la desktop documentary. O astfel de privire în culise este Artă, în regia lui Adrian Sitaru (foto 4), născut în timpul dezvoltării unui scenariu de lungmetraj despre o minoră traficată sexual. Scurtmetrajul a fost proiectat la Veneția și premiat în numeroase festivaluri. Un alt titlu românesc este experimentul Fata care mănâncă pizza, de Ion Indolean, Bogdan Coste și Adrian Cârlugea.

Siempre tarde, o comedioară cu un scenarist ghinionist, Ghili y la nada: Charlas Sobre Identitad, un film eliptic și absurd despre găsirea sensului artistic, și un episod din ucenicia de proiecționist stau alături de Manifesto dos danados, un film torid despre un cuplu creativ, și Transformers: The Premake (foto 5), unic de felul său, care arată cum mediul online nu e așa democratic și în serviciul oamenilor-ca-noi cum ne amăgim.

Una dintre cele mai apreciate secțiuni anul trecut, Arthouse Shorts a fost creată special pentru regizorii consacrați: numele lor sunt prea sonore ca să mai apară pe lista concurenților din competiție, dar filmele lor scurte sunt prea bune ca să lipsească. Anul acesta, David Cronenberg vine cu The Nest, un film cutremurător despre obsesia unei femei care vrea să-și îndepărteze chirurgical sânul stâng (foto 6), cineasta franceză Claire Denis pune sub lupă un cuplu în Voila l’enchaînement, Albert Serra, câștigătorul Leopardului de Aur cu Història de la meva mort (2013) îi aduce un omagiu lui Rainer Maria Fassbender în Cuba Libre, iar Joao Pedro Rodrigues și Joao Rui Guerra da Mata surprind în imagini de neuitat dezintegrarea unei comunități din Macao, în IEC Long, recent proiectat la Berlin.

Secțiunile complete vor fi disponibile în curând pe www.nextfilmfestival.ro.

Livada cu Poeme

Sâmbătă, 21 martie 2015, în Pasajul Universității din București, de Ziua Internațională a Poeziei, va avea loc un performance vizual-poetic propus de designerul Radu Vișan –Livada cu Poeme (foto 7). Între orele 17.00-19.00, pe o scenă special amenajată, va avea loc recitalul poeților invitați în proiect: Dan Mircea Cipariu, Ioana Crăciunescu, Florin Iaru, Horia Gârbea, Ioana Nicolaie, Ioan Es Pop, Octavian Soviany, Adrian Suciu, Eugen Suciu, Paul Vinicius. Cei 10 poeți invitați în proiect vor citi fiecare câte trei poeme: două poeme ale lor și poemul unui confrate plecat dintre noi. Evenimentul va fi înregistrat audio și video și se va constitui într-un document de patrimoniu literar și cultural. 

Organizatori: Muzeul Național al Literaturii Române din București, Filiala București Poezie-Uniunea Scriitorilor din România și Asociația atf.Fel.

Proiect susținut de Primăria Municipiului București.

Parteneri: APLER (Asociația Publicațiilor Literare și Editurilor din România), Opera Scrisă.ro, Universitatea Hyperion, Teatrul Portabil.

Partenerii media ai proiectului: Radio România Cultural, TV City, Observator cultural, Cultura și AgențiadeCarte.ro

Întâi a fost … „Copacul cu poezie al Irinei Mavrodin”, realizat în colaborare  cu  designerul Radu Vișan. La MNLR, în anul 2011, cu ocazia Târgului Național al Cărții de Poezie (TNCP) și a evenimentului Tu Nu Citești Poezie?, a fost lansat primul „copac cu poezie”. „Obiect ludic” asemănător bibliotecii, destinat depozitării literare dar și jocului,  Copacul cu Poezie este „un organism viu, materie însuflețită”. În crengile sale  sălășluiește eul liric. Ales ca o reprezentare simbolică pentru valorile forței vitale, pomul cunoașterii aparține vieții, afecțiunii și dragostei, fericirii și deplinei sănătăți, prevestind dezvoltarea personalității când se umple de rod. Rodul lui în acest caz este poezia și comunicarea. Ca reprezentant al schimbării și reînnoirii, în cadrul TNCP, “Copacul cu Poezie” a fost un obiect, pretext de interacțiune și „comunicare ludică”, în relație  sinestezică și materialitate asemenea volumului de poezie, dar extrem de diferit. Așa cum spunea poeta Irina Mavrodin „Mâna care scrie (desenează), cea care pictează, cea care  sculptează etc. sunt instrumentul prin care hazardul se transsubstanțializează în necesitate, iar necesitatea se regăsește în hazard”. În sensul acesta, mâna artistului este o mână instrumentală, iar designul copacului s-a născut dintr-o necesitate dar și din hazard, punte în timp și spațiu între un „utilizator” de poezie (cititor) și autorul ei, în- ființarea copacului cu poezie săvârșindu-se într-o dublă determinare: cea a trebuinței și a neașteptatului (hazardart), dar și a comunicării. Începând  din 2011 și până astăzi, Copacul  cu Poezie, obiect pretext de comunicare lirică, își propune, în această însumare poetică care este „Livada cu Poeme”, să marcheze în fiecare an, împreună cu MNLR și Filiala București Poezie a U.S.R., Ziua Internațională a Poeziei cât și a venirii primăverii (21 martie – echinocțiul de primăvară).

Ziua Internațională a Poeziei se aniversează pe 21 Martie a fiecărui an și este declarată de UNESCO, începând din anul 1999, drept o recunoaștere a faptului că oamenii de litere și de cultură, poeții și scriitorii din întreaga lume și-au adus o contribuție remarcabilă la îmbogățirea culturii și spiritualității universale. De asemenea, „Ziua internațională a poeziei” urmărește să susțină creația poetică, stabilirea unui dialog între poezie și alte genuri ale creației, editarea și promovarea poeziei ca artă deschisă oamenilor.

În Pasajul Universității  vor fi amplasați 16 copaci (oranj, mov, verde, turcoaz, galben, roșu), care alcătuiesc „Livada cu Poeme”. Fiecare copac e constituit din 4 segmente, rezultat al intersecției dintre 2 planuri. În orificiile a 2 segmente vor sta poeziile unui poet în viață; pe celelalte  2 – un poet aflat în Raiul literaturii. Fiecare copac prezintă o poezie cu pereche. În acest sens, câte un poet citește din poezia lui, dar și din poezia unui poet canonic. Vor fi prezentați cu precădere poeții orașului București. 

10 copaci vor fi destinați pentru 10 poeți pereche: 1. Dan Mircea Cipariu – Traian T. Coșovei, 2. Florin Iaru – Ion Stratan, 3. Horia Gârbea – Ioan Flora, 4. Eugen Suciu – Augustin Frățilă, 5. Paul Vinicius – Alexandru Mușina, 6. Ioana Crăciunescu – Andrei Bodiu, 7. Ioana Nicolaie – Cristian Popescu, 8.Ioan Es Pop – Mariana Marin; 9. Adrian Suciu – Iustin Panța ; Octavian Soviany –  Mircea Ivănescu.

Participă actorii: Claudia Drăgan, Raluca Grumăzescu, Cristi Dionise, Sebastian Vâlcea.

Muzica:  Cvartet Cromatic – Alexandra Rogalski (vioară), Alexandra Milea (vioară), Ana-Maria  Nicolae (violă); Emese Achim (violoncel)

Amfitrion: Dan Mircea Cipariu

Regia: Mihai Lungeanu

Art Director: Andra Vișan

Concept Designer: Radu Vișan

Director General al Muzeului Național Literaturii Române: Ioan Cristescu

2 copaci vor fi rezervați debutanților.

4 copaci vor fi rezervați pentru Tudor Arghezi, Ion Minulescu, Nichita Stănescu, George Bacovia. Fiecare din acești 4 copaci vor fi însoțiți de câte un șevalet cu portretele poeților și adresele caselor lor memoriale.