După ce a fost sărbătorită la 10 mai (în perioada
regalității, vreme de 80 de ani), apoi pe 23 august (în perioada
comunistă, vreme de 43 de ani), Ziua Națională a României este
celebrată, din 1990, la 1 decembrie, cinstind memoria Marii Uniri
de la 1918. În grupajul următor vă oferim câteva repere ale
sărbătoririi Zilei Naționale a României.
Stockholm. Muzică bizantină cu Grupul Stavropoleos
ICR Stockholm marchează în acest an Ziua Națională a României organizând un concert de muzică bizantină susținut de Grupul Stavropoleos. Concertul va avea loc în seara zilei de 2 decembrie, la Catedrala din Stockholm, situată în Orașul Vechi, în apropierea institutului. Catedrala, de rit luteran, este unul dintre principalele așezăminte bisericești din capitala Suediei și reprezintă un obiectiv religios important atât pentru locuitorii orașului, cât și pentru numeroșii turiști străini.
Este pentru prima dată când Grupul Stavropoleos, de la mânăstirea cu același nume din București, se află în Suedia. Corul va veni la Stockholm în formula de 15 membri și propune publicului un repertoriu inedit pentru peisajul concertistic din această zonă. În program sunt incluse și câteva cântece de Crăciun traduse și adaptate de Anton Pann.
Încă de la înființarea lui în 1993, Grupul Stavropoleos s-a preocupat în mod deosebit de reînsuflețirea muzicii psaltice românești de tradiție bizantină. Format din clerici, muzicieni și teologi, corul participă în mod constant la festivaluri de muzică religioasă și susține numeroase concerte în biserici de pe întreg teritoriul Europei.
Cluj. Trupe de teatru membre ale Uniunii Teatrale Europene vin la “Interferențe”
Miercuri, 1 decembrie, începe la Cluj Napoca cea de a doua
ediție a Festivalului Internațional de Teatru “Interferențe”
(foto 1), în organizarea Teatrului Maghiar de Stat din
localitate. După cum afirma regizorul Tompa Gabor, directorul
Teatrului Maghiar, ediția din acest an este ambițioasă și
antrenează importante forțe, fiind vorba nu numai despre spectacole
teatrale, ci și despre alte manifestări artistice: muzică,
expoziții, întâlniri spirituale.
Festivalul începe în 1 decembrie cu un concert de jazz al formației
newyorkeze Elevation. În continuare, dintre trupele invitate
vor evolua: Teatro de la Abadia, Spania (cu Sfîrșit de
partidă de Samuel Beckett; regia Krystian Lupa), Shadow
Casters din Croația (cu Vacation from History. Process City
Trilogy, regia Boris Bakal), Theatre de l’Incredule din
Franța (Lumea de dincolo sau statele și imperiile din lună,
după romanul lui Cyrano de Bergerac; regia Benjamin Lazar),
Teatrul Odeon din București (Pyramus & Thisbe 4
Zou, după William Shakespeare; regia Alexandru Dabija), Cie
Josef Nadj Company (spectacolul coregrafic Woyzeck de
Buchner; coregrafia Josef Nadj, Franța), Teatrul Tamasi Aron
din Sf. Gheorghe (cu Ivona, principesa Burgundiei de
Gombrowicz; regia Bocsardi Laszlo), Teatrul Național Habimah
din Israel (cu The Same Sea de Amos Oz; regia Hanan Snir),
spectacolul Ruins True (coproducție Sushi Center for
Urban Arts din San Diego – Teatrul Maghiar de Stat
Cluj-Napoca; regia Gabor Tompa – foto 2,3), Teatrul
Csokonai, Debrecen, Ungaria (cu spectacolul Operetă
imaginară de Valere Novarina, regia Valere Novarina), RO
Theatre, Rotterdam, Olanda (cu Mothers; regia Alize
Zandwijk), Teatr Slaski din Katowice, Polonia, cu
spectacolul Ivona, principesa Burgundiei (regia Keresztes
Attila).
Spectacolele invitate, aparținând trupelor de teatru membre ale Uniunii Teatrale Europene în marea lor majoritate, vor fi jucate nu doar în sălile Teatrului Maghiar, ci și la Casa Tranzit, la Fabrica de Pensule și în curtea Muzeului de Artă din Cluj, unde va fi amplasat un cort imens. Aici va fi reprezentat unul dintre cele mai spectaculoase experimente teatrale, Mothers, regizat de Alize Zindwijk. În el joacă femei din toată lumea care narează felul cum au imigrat și ce obstacole au întâmpinat. “Încercăm să împingem un pic limitele teatrului”, a afirmat Tompa Gabor, comentând acest spectacol atât de așteptat. (Radu Constantinescu)
Roma. 29 de artiști plastici expun la Accademia di Romania
Joi, 18 noiembrie 2011, s-a inaugurat în Sala de Expoziții a Accademia di Romania din Roma expoziția colectivă de artă decorativă românească “DECO 2010”. Expoziția își propune să prezinte publicului italian creațiile unui colectiv de artiști plastici din Cluj-Napoca și, implicit, valorizarea unui gen artistic prea puțin pus în lumină de critica din România, dar aflat într-un moment de glorie în Europa occidentală. 29 de artiști profesioniști – 20 de textiliști și 9 ceramiști – expun opere care se remarcă printr-o mare varietate de tehnici, materiale și abordări personale în ambele forme de expresivitate.
În seria lucrărilor textile artiștii s-au folosit de materiale ca lâna, mătasea, vegetalele, bumbacul, PNA, pielea și sârma. Piesele de ceramică sunt lucrate din șamotă, faianță, gresie, sticlă, porțelan – unele materiale ca atare, altele îmbinate după afinitățile și creativitatea individuală. Printre tehnicile folosite pot fi amintite basse lisse, haute lisse, persan, broderie, colaje, patchwork, tehnici personale.
Artiștii expozanți sunt membri ai Uniunii Artiștilor Plastici, distinși cu numeroase premii naționale și internaționale. Participă artiști de toate vârstele, animați de aceeași dorință de exprimare în domeniul artelor decorative. Artiști expozanți: Elena Amariei, Elena Basso, Manuela Botis, Raveca Branzas, Felicia Cenan Man, Emilia Chirila, Elena Cimpian, Iordanka Cioti, Zoita Craciun, Ileana Craciun, Csata Hermina, Sanda Damian, Adriana Dobra, Andrei Florian, Forro Agnes, Ludmila Fratescu, Corina Horvath Bugnariu, Marta Huluba, Karoly Zold Gyongy, Kiss Melinda, Liliana Moraru, Palko Ernest, Angela Roman Popescu, Anca Rusan, Doina Stici, Aurelia Tompa, Clara Tudoran, Mihaela Tatulescu, Natalia Udrea.
Expoziția va dura până la 7 decembrie.
Chișinău. Două seri de neuitat
Două concerte organizate în ultima decadă a lunii noiembrie vor întregi seria evenimentelor Institutului Cultural Român “Mihai Eminescu” de la Chișinău pentru a marca Ziua Națională a României.
Vineri, 26 noiembrie 2010, de la ora 18.00, Leontina Văduva va concerta pentru prima dată la Chișinău, la Filarmonica Națională “Serghei Lunchevici”, acompaniată de Orchestra Filarmonicii, sub bagheta dirijorului Mihail Agafița. În program: G. Enescu – Rapsodia română op. 11 nr. 2, Saint-Saëns – Concertul nr. 1 în la minor pentru violoncel și orchestră (solist Anton Niculescu) și G. Enescu – Șapte lieduri pe versuri de Clement Marot, P. Mascagni – Intermezzo din opera Cavaleria rusticană, R. Leoncavallo – Aria Neddei din opera Paiațe, C. Silvestri – Jocuri românești din Transilvania, P. Ceaikovski – Aria Tatianei din opera Evgheni Oneghin (soprana Leontina Văduva). Evenimentul este organizat cu sprijinul Ambasadei României la Chișinău.
Marți, 30 noiembrie, de la ora 18.00, Orchestra Simfonică Europeană, fondată de maestrul Cristian Florea, având în componență Orchestra de Coarde din Chișinău și un grup de suflători ai Filarmonicii din Timișoara, va concerta în premieră în Republica Moldova, la Sala cu Orgă din Chișinău. Evenimentul este sprijinit de Primăria Generală a Municipiului Chișinău și de Ambasada României la Chișinău. Va fi interpretată Simfonia nr. 1 de George Enescu, lucrare în primă audiție în Republica Moldova. Concertul va fi dirijat de maestrul Cristian Florea și o va avea ca solistă pe violonista Maria Florea.
București. Festival de modă
Branduri internationale de prestigiu si mari designeri
romani se vor reuni in cadrul Festivalului de Moda Bucharest
Fashion Week. Evenimentul se va desfasura intre 1 si 5
decembrie la Crystal Palace Ballrooms. Audienta de la Bucharest
Fashion Week va putea admira colectii semnate Catalin Botezatu,
Clara Rotescu, Mihai Albu, Laura Olteanu, Romanitza, Ersa Atelier,
BSB, Azzara by Mirela Pellegrini, Ego Men’s Fashion Concept,
Nausica, Mexton, Langellotti, Wanda’s Dream, Cristiana si Izabela
Purdescu, Benvenuti, Casa de Blanuri MG, Belinda Liu, Livia Mihu,
Alexandra Ghiorghie, Pada Murre, Skiny, Insolito, Julia Kontogruni,
Dolena. Peste 100 de modele, echipele de profesionisti
de la Il Makiage si Salerm Cosmetics vor asigura machiajul
modelelor. Fetele selectate in timpul Caravanei Fashiontv vor
concura pentru un loc pe podiumul celui mai important concurs de
promovare a tinerelor modele, Top Model Romania, castigatoarea
urmand sa participe la finala FTV Model Awards, care va avea loc la
Hong Kong.
Ca la fiecare sfarsit de an, Fashiontv va premia cele mai bune
prestatii in moda si modeling in cadrul galei Romanian Fashion
Awards 2010.
Moscova. Festivalul Filmului Românesc
În cadrul primei editții a Festivalului Filmului Romanesc la Moscova, îi sunt prezentate publicului moscovit 15 filme premiate la festivaluri internationale prestigioase, regizate de nume cunoscute ale cinematografiei noastre. Festivalul se desfasoara in perioada 18 noiembrie – 1 decembrie 2010. Intre filmele prezentate – Reconstituirea, in regia lui Lucian Pintilie, Croaziera, regia: Mircea Daneliuc sau Concurs, regia: Dan Pita – trecand prin pelicule de referinta din anii 1990, precum E pericoloso sporgersi, regia: Nae Caranfil, pana la succese ale ultimilor ani: 4 luni, 3 saptamani si 2 zile, regia: Cristian Mungiu; Hartia va fi albastra, regia: Radu Muntean; A fost sau n-a fost?, regia: Corneliu Porumboiu; Moartea domnului Lazarescu, regia: Cristi Puiu; California Dreamin’ (nesfarsit), regia: Cristian Nemescu; Calatoria lui Gruber, regia: Radu Gabrea; Cea mai fericita fata din lume, regia: Radu Jude si Train de vie, regia: Radu Mihaileanu. Festivalul include si o seara de scurtmetraje, pe afisul careia figureaza Trafic, regia: Catalin Mitulescu, Un cartus de kent si un pachet de cafea, regia: Cristi Puiu si Megatron, regia: Marian Crisan. Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Roman cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei, al Muzeului Filmului Rus, al Ambasadei Romaniei la Moscova si al Cinematografului Hudojestvennii.
Veneția. În prim-plan, premianții
Miercuri, 24 noiembrie 2010, începând cu ora 20,00, în Sălile Apollinee ale prestigiosului Teatru La Fenice din Veneția a avut loc un concert extraordinar dedicat Zilei Naționale a României. Soliștii concertului au fost câștigătorii Premiului întâi la ediția 2010 a Concursului Internațional “Operalia – Placido Domingo’s World Opera Competition”: soprana Sonya Yoncheva (Bulgaria, foto 5) și tenorul Ștefan Pop (România, foto 6), acompaniați la pian de Natasha Kersevan (Italia). Evenimentul a fost organizat de Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția și s-a bucurat de înaltul patronaj al “Operalia – Placido Domingo’s World Opera Competition”, al Regiunii Veneto, al Provinciei și Primăriei din Veneția, precum și de sprijinul Institutului Cultural Român și al Fundației Teatrului La Fenice.