Moneda nationala a Poloniei, zlotul, s-a depreciat luni cu 1%, iar cotatia forintului a consemnat o scadere de 0,75%, in contextul unor vanzari semnificative de obligatiuni emise de statele emergente pe pietele internationale de capital.
Cotatia zlotului in raport cu moneda unica europeana a ajuns la 3,9128-3,9158 unitati la 07:36 GMT, fata de valoarea de 3,8724 zloti/euro consemnata la sfarsitul saptamanii trecute. Cursul monedei poloneze a fost influentat de incertitudinea referitoare la situatia ministrului finantelor, Zyta Gilowska, o sustinatoare a liberalizarii pietelor, care a declarat ca viitorul sau in Executivul polonez depinde de adoptarea de catre Parlament a unor reforme fiscale si a bugetului pentru anul 2007.
Moneda ungara, forintul, a fost cotata la 268,550 unitati/ euro, deprecierea fiind de 0,75% fata de cursul de la sfarsitul saptamanii trecute, in contextul dezechilibrelor economice ale tarii. Ungaria a consemnat, in 2005, cel mai mare deficit bugetar dintre statele membre ale UE, raportat la numarul de locuitori, de 6,1% din PIB. Totodata, statul a inregistrat un deficit de cont curent superior celui din Turcia si Africa de Sud.
Guvernul de la Budapesta nu a prezentat o strategie concreta de consolidare bugetara, care sa determine cresterea increderii investitorilor care au cumparat obligatiuni ungare.
“Avansul randamentului obligatiunilor scadente la 10 ani, cresterea aversiunii fata de risc si a apetitului pentru castig a determinat unii investitori sa-si reduca expunerea fata de pietele emergente”, a declarat Tania Kotsos, analist la Royal Bank of Canada.
Monedele Cehiei si Slovaciei au consemnat, de asemenea, scaderi, luni, dar in cuantumuri limitate.