Zona euro nu va supraviețui crizei datoriilor suverane în forma actuală, fiind posibilă transformarea într-o uniune monetară mai mică, potrivit majorității analiștilor intervievați de Reuters.

Astfel, 14 din 20 de profesori, foști și actuali directori de instituții financiare, institute de cercetări și consultanți independenți consideră că zona euro se va schimba.
O posibilă soluție ar putea fi transformarea zonei euro într-o uniune monetară cu mai puțini membri, este opinia a zece dintre participanții la sondaj, în timp ce șapte sunt de părere că Grecia ar trebui exclusă din uniunea monetară.

Doar șase dintre cei intervievați cred că zona euro va rezista în forma actuală, chiar dacă liderii europeni nu au decis încă măsurile necesare pentru rezolvarea crizei care sufocă financiar Italia și Spania, a treia, respectiv a patru mare economie din regiune.

“Zona euro poate și trebuie să supraviețuiască, dar nu pe traiectoria actuală”, a declarat Jeffrey Sachs, directorul Institutului Pământului al Universității Columbia din New York.
Între respondenți se mai află Martin Feldstein, profesor la Harvard și profesor emerit la Biroul Național pentru Cercetări Economice al SUA, reputatul economist Takatoshi Ito, David Blanchflower, fost director la Banca Angliei, și Mohamed El-Erian, director la fondul de investiții PIMCO.

Criza datoriilor a luat miercuri o întorsătură neașteptată, când o licitație de obligațiuni germane pe termen de 10 ani a atras cea mai slabă cerere de la lansarea euro, provocând temeri că Germania ar putea începe să fie afectată, perspectivă care ar putea schimba strategia celei mai mari economii din Europa.

Participanții la sondaj și-au exprimat clar frustrarea din cauza incapacității liderilor din zona euro de a folosi resursele vaste avute la dispoziție pentru rezolvarea crizei.

“În acest moment, cred că trebuie să dea dovadă de voință politică pentru o anumită integrare fiscală”, a declarat Francois Bourguigon, director al Școala de Economie din Paris și fost economist șef al Băncii Mondiale.

El a arătat că se poate începe cu o autoritate a zonei euro care să aibă capacitatea să intervină dacă țările încalcă regulile bugetare de bază.

“Când se va face acest lucru, vor fi posibile emisiuni de euroobligațiuni și modificarea regulilor referitoare la Banca Centrală Europeană”, a spus Bourguigon.

Comentariile sale au prefațat propunerea de miercuri a Comisiei Europene de introducere a unor noi legi care să împiedice țările să încalce reglementările bugetare. Aceste legi ar putea crea condițiile pentru emisiunile de obligațiuni comune.

James K. Galbraith, profesor la Universitatea din Texas, a spus că actualii lideri din zona euro ar trebui să se dea deoparte și să permită votanților să aleagă lideri noi, potriviți pentru sarcina de a scoate Europa din criză.

“Este nevoie de lideri care cunosc economia reală, înțeleg contabilitatea venitului național, au o viziune practică asupra operațiunilor băncii centrale, nu împiedică achizițiile mari de obligațiuni ale BCE și sunt dedicați succesului economic al Europei”, a arătat Galbraith.

Cei 10 analiști care cred într-o uniune monetară mai mică au avertizat că există riscuri de mai multe tipuri.

“Da, ar putea fi viabilă, în principiu. Dar va depinde mult de cine va fi exclus și în ce condiții”, a declarat George Magnus, consilier economic la banca de investiții UBS.

Cinci analiști resping în totalitate crearea unei uniuni monetare mai mici, pe temeiul că nu ar fi funcțională. În prezent, nu este posibil, din punct de vedere legal, ca o țară să iasă din zona euro.

Mesajul general al participanților la sondajul Reuters este necesitatea urgentă a unor măsuri majore de combatere a crizei.