Zynga, companie specializată în jocuri de pe rețelele de socializare și creatorul Farmville de pe Facebook, va depune săptămâna aceasta o ofertă publică inițială, scrie agenția de presă Reuters.

Compania a angajat firma Goldman Sachs pentru a fi în rândul bancherilor care vor conduce oferta. Potrivit surselor apropiate situației, oficialii sunt foarte nerăbdători, în special datorită debutului exploziv al companiei LinkedIn.

Compania Zynga ar putea depăși prețul de 10 miliarde de dolari, datorită faptului că acțiunile LinkedIn s-au dublat în prima zi de tranzacționare, accentuând astfel cererea imensă pentru ofertele publice inițiale a companiilor de internet.

LinkedIn a fost prima companie americană importantă de social networking care a testat dorința investitorilor pentru companiile de social media precum Facebook, Groupon sau Twitter, care sunt așteptate să se lanseze pe bursă în lunile care vor urma. Compania are mai mult de 50 de milioane de utilizatori activi pe zi și peste 215 milioane pe lună, fiind cea mai mare și mai activă rețea de jocuri sociale de pe internet.