Pentru vorbitorul de astăzi al limbii române, „ispita“ este aproape exclusiv „ademenire, tentație, chemare spre păcat“. Dacă, însă, citim Sfânta Scriptură, aflăm, încă din Ieșire, cap. 17, versetul 7: „cârtiseră fiii lui Israel și ispitiseră pe Domnul, zicând: Este, oare, Domnul în mijlocul nostru sau nu?“. Iar în Evanghelii, găsim nenumărate exemple de „ispitire“ a Mântuitorului. De pildă, în Matei, 19, 3: „Și s-au apropiat de El fariseii, ispitindu-L și zicând: Se cuvine, oare, omului să-și lase femeia sa, pentru orice pricină?“.
„A ispiti”, în limba în care au fost traduse cărțile noastre sfinte, înseamnă „a întreba, a cere răspuns“.
Ortodoxia a avut, are și va avea mereu întrebări și răspunsuri. Ispitiri duhovnicești…
*
* *
Pentru majoritatea credincioșilor ortodocși, Alexandru este numele unui sfânt (patriarh al Constantinopolului) prăznuit pe 30 august. Pentru catolici, însă, numele Alexandru trimite la un sfânt (episcopul Alexandriei) celebrat pe 26 februarie. Același nume, dar personaje distincte, cu date diferite de așezare de-a dreapta Tatălui.
Și pentru ortodocși, și pentru catolici, Alexandru este numele mai multor sfinți. De pildă, noi, dreptcredincioșii răsăriteni, care alcătuim covârșitoarea majoritate a românilor, aflăm în sinaxar mucenici cu acest nume la 25 februarie, 15 martie și 10 iunie. De o prețuire aparte, chiar dacă nu sunt sfinți „scriși cu roșu“ în calendar, se bucură în biserica răsăriteană Sfântul Alexandru, patriarh al Constantinopolului (sărbătorit pe 30 august), și Sfântul Alexandru, patriarh al Alexandriei (sărbătorit pe 29 mai).
Alexandru al Constantinopolului este un sfânt exclusiv ortodox, pe când Alexandru al Alexandriei este un sfânt deopotrivă ortodox și catolic. Din păcate, cei doi sfinți Alexandru sunt adesea confundați, în special în presa ultimilor ani, ziariștii și postacii cu o precară educație teologică și istorică atribuindu-i Sfântului patriarh al Constantinopolului date și fapte cuvenite episcopului de Alexandria. După cum vom vedea, confuzia este explicabilă – nu și scuzabilă… (Ca să încurce și mai mult lucrurile, există și un Alexandru, arhiepiscop al Ierusalimului, prăznuit de ortodocși pe 12 decembrie, mucenic trecut la Domnul în 251, când Alexandru al Alexandriei abia se năștea, iar Alexandru al Constantinopolului avea sub 10 ani.)
Și Alexandru al Constantinopolului, și Alexandru al Alexandriei au păstorit în prima jumătate a secolului al IV-lea, legându-și numele de Primul Sinod Ecumenic de la Niceea din 325 și de combaterea ereziei ariane. Dincolo de aceasta, însă, în afara statutului de ierarh (unul, arhiereu al Constantinopolului, celălalt, al Alexandriei), nu îi unește decât credința luptătoare și mărturisitoare.
Sfântul „ecumenic“ Alexandru (cel sărbătorit de noi, ortodocșii, pe 29 mai, iar de catolici pe 28 februarie) a fost patriarh al Alexandriei între anii 313 și 326 (al nouăsprezecelea ierarh după Sf. Apostol Marcu). Ales patriarh la o vârstă înaintată (era trecut de 60 de ani în 313), Alexandru s-a văzut confruntat cu două mari probleme: nevoia unificării datei Paștilor în Bisericile creștine și erezia lui Arie, preot din arhiepiscopia Alexandriei care susținea neadevărul că Fiul nu ar fi de o ființă cu Tatăl și că ar avea un statut inferior Acestuia. Rezolvarea ambelor probleme de către Întâiul Sinod Ecumenic de la Niceea, din 325 (deoființimea Fiului cu Tatăl, consfințită în Crez, și stabilirea datei Paștilor conform calculelor Patriarhiei de Alexandria) a confirmat credința și dreapta învățătură a ierarhului Alexandru, care s-a stins în pace și liniște la o jumătate de an după încheierea sfântului sobor.
Sfântul „răsăritean“ Alexandru (cel sărbătorit de noi, ortodocșii, pe 30 august, mutat la Domnul în anul 340, la vârsta de 98 de ani) este caracterizat în Proloage (cartea cuprinzând viețile sfinților) ca fiind „bărbat cu multă râvnă și împodobit cu o minunată înțelepciune“, un eufemism pentru „neînvățat“. Cum, însă, în ochii dumnezeirii nu multa știință de carte, ci credința și faptele bune ridică omul, Alexandru a ajuns ajutor al Sfântului Mitrofan, arhiepiscop al Bizanțului care, bătrân și bolnav fiind, l-a trimis să prezideze, în locul lui, Întâiul Sinod Ecumenic de la Niceea. La câteva zile după terminarea sfântului sobor, la ceremoniile organizate de împăratul Constantin pentru a fi binecuvântată noua capitală a Imperiului, Constantinopol, imediat după slujba de înmormântare a lui Mitrofan, părinții participanți la Întâiul Sinod de la Niceea l-au uns pe vicarul Alexandru ca episcop al noii Capitale. Dacă Sfântul Alexandru al Alexandriei a trecut la Domnul la câteva luni după încheierea lucrărilor sfântului sobor de la Niceea (326), Sfântul Alexandru al Constantinopolului a trecut la cele veșnice la câteva luni după ce s-a stins sfântul Constantin (337).
Simpli mucenici sau slăviți ierarhi, sfinții numiți Alexandru ajunși în Biserica slăvitoare sunt deopotrivă cinstiți de Biserica noastră slujitoare. Să ne învrednicim, măcar, a-i cunoaște, pentru a nu-i mai confunda.