Biserica
124 articole · RSS
Primăria Brașov a accesat un proiect european de 25,7 mil. lei pentru resturarea curții Bisericii Negre
Primăria municipiului Brașov a accesat un proiect european de 25,7 mil. lei (aproximativ 5 mil. euro), prin programul ’’Regiunea Centru’’ 2021-2027, Acțiunea 8.1 Dezvoltare urbană integrată prin regenerarea spațiilor publice, punerea în valoare a patrimoniului...
Casele Bucureștilor (LIX). Interiorul: Icoanele/ de dr. Alexandru Popescu
Cuvântul icoană este de origine greacă: „eikon” înseamnă „chip, imagine, portret”. În sens religios, ca obiect de cult, icoana este un tablou care reprezintă chipuri de sfinți sau scene din...
Este literatura română o biserică a țiganilor? (IV)/ de Dumitru Radu Popescu
Am fost de față în biroul lui Cornel Burtică, în ziua când, – aș putea spune! – s-a hotărât numirea lui Păunescu la „Flacăra”, o revistă moartă, de pripas!... Geo Saizescu, fost coleg de cla...
Este literatura română o biserică a țiganilor? (III)/ de Dumitru Radu Popescu
Domnule Cristian Teodorescu, îmi amintesc de candoarea dumitale din vremile când ai ajuns în redacția revistei „Contemporanul” – și simt sigur că întrebările pe care mi le-ai pus – astăzi! –...
Este literatura română o biserică a țiganilor? (II)/ de Dumitru Radu Popescu
Totuși, și azi, ca și altădată, ne mai putem pune următoarea întrebare: dacă un ins cu care Dej mergea, uneori, cu camionul, de la închisoarea din Târgu-Jiu până la Cărbunești, unde Dej coor...
Sfânta fecioară a ucigașilor plătiți (II)/ de Fernando Vallejo
Ne-am ridicat de pe banca din parc și am dat o scurtă raită prin spatele bisericii, după ce ne-am despărțit, bineînțeles, de Mort. Când ne-am întors erau acolo; coborând de pe o motocicletă,...
De-a binecuvântarea/ de Marius Vasileanu
Nu intenționez să scriu în cele ce urmează despre mica găinărie care aduce un nou scandal și pătează iarăși imaginea Bisericii Ortodoxe Române (BOR) – mă refer la modalitatea păguboasă în ca...
Sinodul Panortodox – riscuri și provocări/ de Marius Vasileanu
După o săptămână de dezbateri, după ce au dialogat, au polemizat ori au slujit la același altar, cei 290 de ierarhi ortodocși care s-au întâlnit în insula Creta pentru Sinodul Panortodox au...
Sinodul Panortodox, între iluzii și dezamăgiri/ de Marius Vasileanu
La limita luminoasă, orice întâlnire între Biserici ar trebui să fie ancorată în orizonturile spirituale cele mai înalte. Aceasta s-a întâmplat cu Sinoadele Ecumenice aflate deja în orice ca...