Un ochi atent ar putea observa fără prea mare dificultate excelența PR-ului de la Vatican desfășurat în întreaga sa amploare în aceste zile de când scaunul papal a devenit vacant (sede vacante). Este, în fond, un foarte bun prilej de revigorare a imaginii Bisericii și de reamintire a valorilor catolice fundamentale.
Dacă presa este interesată mai degrabă de aspectele mondene și de nelipsitele speculații cu privire la dedesubturile acestui eveniment generat de retragerea Papei Benedict al XVI-lea, o instituție serioasă precum Vaticanul își păstrează nealterate reflexele imperiale. Rareori răspunde la provocări, aducând precizări pe un ton decent. Cât de mult ar avea de învățat aroganții care difuzează în numele Bisericii Ortodoxe Române jdemii de comunicate (oficiale) & drepturi la replică fără rost, inadecvate și hilare de cele mai multe ori, ca să nu zic penibile, fiind invariabil puse pe arțag!…
Între altele, ca orice instituție care se respectă și care face vizibile eforturi de a ieși din plasa unor greșeli vechi de câteva bune decenii – da, despre scandalurile sexuale este vorba! – Vaticanul a ales astăzi calea informării corecte, a recunoașterii nonarogante, a asumării adevărului, oricât de dur ar fi acesta. Nu ne facem iluzia că toate au fost date publicității, fără rest. Este, probabil, și imposibil. Dar cum una din legile de gestionare a crizelor este aceea de a da toate veștile proaste în același timp – ca să nu mai lași loc de neclarități/crize majore pe viitor – se observă cu ochiul liber că la Vatican există oameni care și-au făcut bine lecțiile de această dată…
Bunăoară, aflăm că unul dintre cardinalii electori nu mai participă la Conclav tocmai datorită implicării sale (indirecte) într-un astfel de scandal sexual. Numărul cardinalilor electori este așadar – dacă nu intervin schimbări de ultim moment după data redactării acestui articol – de 115.
Alegerea viitorului Papă nu va fi deloc ușoară dată fiind revenirea la obligativitatea asigurării a două treimi din voturile cardinalilor. Regula este veche de altfel. Un document difuzat presei de Arhiepiscopia Catolică a Bucureștilor arată că „regula desemnării ca papă a cardinalului care a fost ales cu 2/3 din voturi datează din 1179 și a fost stabilită de Papa Alexandru al III-lea. Această regulă a fost abolită în 1377 de către Papa Grigore al XI-lea și reintrodusă de Grigore al XVI-lea (1621-1623). Pius al XII-lea (1939-1958) a introdus formula de 2/3 plus un vot pentru alegerea papei. În 1996, Papa Ioan Paul al II-lea, cu constituția apostolică Universi dominici gregis, a reiterat această regulă, dar a stabilit că, după al 34-lea scrutin (sau al 35-lea, dacă s-a votat și în ziua deschiderii conclavului) să se treacă la balotaj între primii doi cardinali care au obținut cele mai multe voturi la ultimul scrutin, iar cel ales să fie desemnat cu majoritate de voturi. În 2007, Benedict al XVI-lea a modificat acest document, prin motu proprio De aliquibus mutationibus, a revenit la necesitatea obținerii a 2/3 din totalul voturilor pentru alegerea papei. În plus, a stabilit că în caz de balotaj, sunt necesare tot cel puțin 2/3 din totalul voturilor, iar cei doi cardinali între care se realizează balotajul nu au drept de vot”…
Fără îndoială infuzia de exotic provenit de la Vatican în aceste zile este un excelent prilej de a ne face mai atenți la problemele Bisericii. Unii catolici, chiar radicali – căci există și din ăștia – sunt dezamăgiți de gestul lui Benedict al XVI-lea. Nu trebuia să se retragă susțin aceștia, este un precedent periculos și contrar cutumelor. Realitatea este că majoritatea catolică, oficialii întâi de toate, înțelege că Tradiția este mult mai vie decât bănuim. La fel cum s-a înțeles cu prilejul Conciliului Vatican II, unul din momentele astrale ale Bisericii Catolice, în particular, dar și ale creștinismului în general. Poate cândva îi vom fi recunoscători lui Benedict al XVI-lea pentru actul de sacrificiu făcut în aceste zile…
Deocamdată să privim cu atenție la lucrările Conclavului – „cum clave”, în latinește, înseamnă (închis) „cu cheia”. Este o expresie care se referă și la locul unde se adună cardinalii pentru alegerea unui nou papă până la terminarea scrutinului (care se petrece în celebra Capelă Sixtină), dar și la adunarea cardinalilor care votează – este un uriaș moment pentru întreaga creștinătate de meditație asupra valorilor hristice.
Evident, în perioada numită sede vacante nu pot fi schimbate regulile de alegere a viitorului Papă. Și, în general, nimic din ceea ce ține de autoritatea Papei nu poate fi reglementat sau gestionat de cardinali – exceptând problemele administrative minore, curente.
Conform aceluiași document, nu este lipsit de importanță să revizităm acei parametrii care zugravesc statistic anvergura terestră a Bisericii Catolice: „Potrivit statisticilor Vaticanului, numărul catolicilor din întreaga lume este de 1,2 miliarde, reprezentând circa 17,46%, cu o creștere medie de 0,04% pe an. Europa – care de altfel se confruntă și cu o criză demografică – este singurul continent în care numărul catolicilor e în scădere (cu circa 0,01%), în schimb pe toate celelalte continente numărul este în creștere: Africa (+0,21); America (+0,07); Asia (+ 0,06); Europa (-0,01); Oceania (+0,03).
Peste 40% dintre catolici trăiesc în America Latină – 483 milioane –, iar Brazilia este țara cu cel mai mare număr de catolici: peste 150 de milioane. În Europa, Italia este țara cu cea mai numeroasă populație catolică – 57 milioane, în timp ce Congo are cel mai mare număr de catolici din Africa – aproximativ 36 de milioane. În România, conform datelor Bisericii Catolice, sunt aproximativ un milion două sute de mii de credincioși catolici”. Acum, ca să fim onești până la capăt, conform unor date mai vechi, catolicii din câteva țări europene precum Germania, Austria etc au scăzut dramatic în anii din urmă tocmai din cauza scandalurilor de natură sexuală.
Dar este util de știut că “pe plan mondial, Biserica Catolică gestionează 70.544 grădinițe frecventate de 6.478.627 de copii; 92.847 școli primare cu peste 31.151.170 de elevi; 43.591 gimnazii cu 17.793.559 elevi. În plus, 2.304.171 de elevi frecventează liceele și 3.338.455 studenți universitățile catolice. E în creștere atât numărul grădinițelor, cât și cel al elevilor de gimnaziu, de liceu și al studenților. Biserica Catolică gestionează, de asemenea, diferite institute de binefacere și de asistență: 5.305 spitale – cele mai multe în America (1.694) și Africa (1.150); 18.179 de dispensare medicale – cele mai multe în America (5.762), Africa (5.312) și Asia (3.884); 547 leprozerii, în principal în Asia (285) și Africa (198); 17.223 azile pentru bătrâni, bolnavi cronici și persoane cu handicap, cele mai multe în Europa (8.021) și America (5.650); 9.882 de orfelinate – o treime dintre ele se află în Asia (3.606); 15.327 cabinete consiliere familială, cele mai multe în America (6.472); 34.331 centre de educare sau reeducare socială și 9.391 de alte instituții, cele mai multe în America (3.564) și Europa (3.159)”.
O adevărată “industrie”, așadar, dacă este să vorbim în termeni politici și economici – ceea ce ar fi cu totul nedrept și nonproductiv. Rolul formal al Vaticanului este infinit mai mic decât rolul informal. Cât despre cele spirituale – vorbim neîncetat, mai mult sau mai puțin îndreptățit și cu folos.
Deocamdată această instituție descrisă vulgar mai sus își așteaptă cu înfrigurare noul lider. Cei care sunt cu adevărat creștini – indiferent de confesiune – îl așteaptă în rugăciune…