O stranie, provocatoare și, totodată, puerilă abordare a avut revista “Newsweek Magazine” zilele trecute, când a titrat pe copertă: “Uită de Biserică, urmează-l pe Iisus”.

Nu discutăm acum de ce găsim acest articol taman în preajma Paștelui. În mod evident, îndemnul, afirmația nu sunt deloc noi, au o întreagă istorie în special în rândul (neo)protestanților. Dar ce susține autorul Andrew Sullivan în acest articol? Pe scurt: să focalizăm credința exclusiv în jurul persoanei lui Iisus. Restul ar fi deșertăciune, cum ar spune Eccleziastul. Chiar Biblia ar trebui dramatic “simplificată” – consideră autorul, în siajul ideilor lui Thomas Jefferson (nu este nimic nou sub soare, însă) – astfel încât să nu fie reținute decât spusele lui Iisus aflate în cele patru Evanghelii. Atât.

“Creștinismul a fost distrus de politică, preoți, evangheliști bogați. Ignoră-i și urmează-L pe El” – ne îndeamnă Andrew Sullivan. El își amintește de simplitatea credinței pe care o aveau bunica sa, dar și Sfântul Francisc de Assisi, și observă decăderea Bisericilor. Este dezamăgit de implicarea politicului în Biserică, iar soluția ar fi revenirea la parabolele hristice și la exemple despre care Iisus ne vorbește.

În realitate, așa cum observă într-un articol-replică excelenta revistă catolică “Semnele timpului” (vezi aici http://www.semneletimpului.ro/stiri/-Uita-de-biserica–urmeaza-l-pe-Iisus—-capcanele-unei-solutii-simplificatoare-5862.html), tendința multor contemporani este să-și imagineze că îndepărtarea de Biserică ar fi o soluție: “Oameni care se declară creștini își îndeamnă apropiații să adopte un creștinism în afara instituțiilor bisericești. În America deja se întâmplă. Sub numele de «biserica simplă», grupuri mici, de la 2 la 12 persoane, se întâlnesc în «congregații organice», în cafenele, parcuri sau în alte locuri. Iar 3 din 5 adolescenți americani se îndepărtează de Biserică după vârsta de 15 ani, a descoperit un studiu al Barna Group”.

Derapajele Bisericilor, politizarea religiei – și încă multe altele – sunt probleme grave care macină conștiința multora dintre noi. Cu toate acestea, alegem să rămânem în continuare în sânul Bisericii…

Relația Bisericii cu puterea – destul de perversă, trebuie s-o recunoaștem, inclusiv în România – poate găsi un singur remediu: renunțarea la putere, consideră Andrew Sullivan: “De la Gandhi la Martin Luther King, cele mai bune exemple de astfel de mișcări au renunțat la putere de asemenea. Ele îmbrățișează nonviolența ca un exemplu moral, iar acest paradox schimbă lumea, mai mult decât ar putea politica sau violența vreodată”.

Nu scapă nici Bisericile neoprotestante, al căror comportament din ultimii 50 de ani a adus alte derapaje, în viziunea lui Sullivan: “Mulți evanghelici din suburbii îmbrățișează o doctrină a prosperității, care învață că, trăind o viață de creștin, vei deveni bogat și de succes.”

Fără a fi excesiv de didactic, sper, nefiind la un curs de specialitate aici, iată doar trei argumente-replică la cele de mai sus:

(1) Întâi de toate, capul Bisericii este Iisus. Dacă momentul Rusaliilor – situat în calendarul creștin la 50 de zile de la Înviere – este socotit actul de naștere al Bisericii, aceasta s-a petrecut și datorită faptului că Iisus, care se înălțase deja, a rămas pe mai departe alături de confrații săi de atunci și de azi.

(2) Această comuniune, ce e drept, din ce în ce mai încercată și mai puțin vizibilă azi, este adevărata Biserică – cea nevăzută, care înseamnă infinit mai mult decât cea văzută. Momentul pascal, cea mai mare sărbătoare creștină, indiferent de confesiune, tocmai asta și este: un Timp de maximă comuniune între credincioși și capul Bisericii – Iisus Hristos.

(3) Iar fiindcă Andrew Sullivan amintește de Sfântul Francisc, trebuie spus că Biserica este formată întâi de toate din Iisus și din oastea sfinților săi. Așadar din acei oameni care l-au urmat pe Iisus și care au reușit să devină una cu El. Sfinții sunt modele pe care le uită orice zăpăcit care-și imaginează că-l poate urma pe Iisus după mintea și imaginația sa. Acești oameni excepționali numiți sfinți au fundamentat o Tradiție care este un bagaj imens de cunoștințe și de experiență spirituală. A arunca toate acestea la gunoi înseamnă a o lua de la capăt, a reinventa roata.

…În fine, conform cercetărilor făcute de Euromonitor Internațional, se constată că pe întreg mapamondul a crescut îngrijorător numărul oamenilor care locuiesc singuri. De la 153 de milioane în anul 1996, acest număr a explodat la 277 milioane în anul 2011. De pildă, în Statele Unite unul din șapte adulți locuiește singur, adică 27% din populație. În Marea Britanie, procentul este de 34%, în Olanda și Germania sunt procente și mai mari – vârful fiind în Norvegia cu 40% și în Suedia cu 47% !

De aceea, măcar în aceste zile ale Paștelui, merită să ne amintim de cei mai triști ca noi – Paștele fiind o sărbătoare a Bucuriei și a comuniunii. Fiindcă ceea ce nu prea conștientizăm în aceste zile este tocmai faptul că, măcar o dată pe an, suntem ceva mai aproape unii de alții. Această comuniune – înainte de orice – înseamnă Biserica. Iată de ce, alături de obișnuitele urări de Paști, ar merita să adăugăm: Amintește-ți de Biserică, urmează-L pe Iisus!