Administrație incompetentă + FMI = Colaps

Declarațiile făcute la încheierea întâlnirii între reprezentanții AOAR și FMI au ținut prima pagină a ziarelor săptămâna trecută. Punerea lor în contextul discuțiilor purtate este de natură să dea teme serioase de reflecție, depășind ușurința cu care ele au fost trimise în senzațional fără o abordare reală a semnificațiilor.
În esență, oamenii de afaceri prezenți la întâlnire, au semnalat că banii de la FMI nu au făcut decât să asigure, pentru încă un an, supraviețuirea incompetenței în administrația publică, fără perspectiva vreunei îmbunătățiri a mediului de afaceri.
Mai mult decât atât, datoriile statului către sectorul privat au crescut substanțial, contrar angajamentelor de reducere a lor, iar în reformarea legislației muncii nu s-a întreprins nimic. Exemplele au fost mult mai numeroase.
De cealaltă parte s-a dat impresia că reformele structurale se vor face în contextul unui viitor acord de împrumut, prezentul acord având rolul numai de “colac de salvare”.
Reacțiile oamenilor de afaceri, în timpul întâlnirii, au fost edificatoare:
-dl. Arin Stănescu a ilustrat situația fără precedent din mediul de afaceri prin creșterea exponențială a cifrelor privind insolvența, îndeosebi în domeniul IMM-urilor. “Colacul de salvare” a funcționat se pare, numai pentru administrație, dar nu și pentru firmele care produc pentru piața internă;
-dl. Constantin Savu a sesizat desprinderea cursului de schimb de economia reală;
-dl. Ion Țiriac jr. a menționat că nu este dispus să asiste la amanetarea viitorului copiilor, după ce, ca tânăr om de afaceri în România, vede cum s-a amanetat viitorul propriei generații.
Acesta a fost prețul asigurării menținerii unei administrații publice incompetente și clientelare angajată în valuri successive, prin preluarea puterii de către diverse alianțe politice.
De fapt, ceea ce s-a discutat a fost “terapia de șoc” (reloaded 2.010) – în susținerea reprezențantilor oamenilor de afaceri – versus “transformări graduale în administrația publică”.
A surprins spre exemplu faptul că administrațiile publice au putut încă veni cu depășiri de cheltuieli substanțiale, la sfârșitul exercițiilor bugetare, “uitându-se” că acest lucru intră sub incidența legilor penale și nu are de-a face cu adaptări în trepte care să nu bulverseze sistemul.
În același timp, diferențele de abordare au devenit evidente prin refuzul discutării oricăror măsuri pro-business menite să asigure atragerea investițiilor în economia românească, în contextul competiției cu țările vecine.
Concluziile reprezentantului FMI că “punctele de vedere coincid în proporție de 90%”, ca și enumerarea “realizărilor” pentru care s-au cheltuit banii împrumutați au fost surprinzătoare.
Ne-au lipsit, pentru o înțelegere deplină, cei 10% conform cărora aducerea la normalitate a țării va începe ceva mai târziu, în contextul unui eventual nou acord de împrumut!
Ar mai fi de menționat că în timpul întâlnirii am avut senzația că plutește în aer întrebarea: dacă tot știm atât de bine ce ne trebuie pentru a reveni la normalitate, de ce nu suntem în stare să o facem singuri?
Și o precizare de ordin personal:
Am fost un adept al intervenției FMI din noiembrie 2008 pentru a se evita un colaps al leului. Ceea ce realizez însă acum, este, citându-l pe Lucian Davidescu: “Singurul moment în care un finanțator de profilul FMI poate fi util este momentul trezirii economiei la realitate, iar condiția fără-de-care-n-are-rost este schimbarea unui guvern incompetent cu unul competent. Tamponul de capital îi poate da timp să rezolve ce-i de rezolvat. Iar timpul se numără în zile și săptămâni, în niciun caz în ani. Însă când un guvern incompetent se schimbă cu un alt guvern incompetent, banii FMI nu sunt altceva decât o fundătură. Un împrumut cere alt împrumut până când se întâmplă ceva care să rupă spirala îndatorării: trezire sau faliment.”

Florin Pogonaru este președintele Asociației Oamenilor de Afaceri din România