Amenhotep se întoarce/ de Daniel Nicolescu
Descoperim tot timpul – din ce în ce mai blazați – noi galaxii, nove și planete proaspete. Supriza cea mare este însă că, atunci când coborâm linia ocheanului spre bătrâna noastră planetă, încă mai răsar – din adâncul unei tezaur al umanității ce pare fără sfârșit – lucruri de care nu aveam habar, mistere presimțite, dar niciodată atinse.
Descoperim tot timpul – din ce în ce mai blazați – noi galaxii, nove și planete proaspete. Supriza cea mare este însă că, atunci când coborâm linia ocheanului spre bătrâna noastră planetă, încă mai răsar – din adâncul unei tezaur al umanității ce pare fără sfârșit – lucruri de care nu aveam habar, mistere presimțite, dar niciodată atinse.
E cazul unei recente și uluitoare descoperiri făcute, în luna aprilie a anului 2011, în sudul Egiptului. Pe malul vestic al Nilului, în preajma Luxorului, o echipă de arheologi a exhumat o enormă statuie a faraonului Amenhotep al III-lea (una dintre cele mai mai mari reprezentări ale faraonului găsite vreodată, foto 1), cu o înălțime de circa 13 metri. Talia statuii – descoperite în templul funerar al faraonului, la Kom al-Hitan – sugerează că ar fi vorba despre una din cele două efigii regale care ornau intrarea nordică a monumentului. Distruse, cel mai probabil, în timpul unui cutremur survenit în anul 27 î.Hr., cele două statui au rămas până acum îngropate. Cea deocamdată scoasă din țărână este compusă din șapte blocuri de piatră (cuarțit) și este (încă) lipsită de piesa cea mai importantă: capul. Căutările, prin urmare, vor continua, și sunt pline de speranță, până într-atât încât Secretarul egiptean pe probleme de antichități, a declarat că, în curând, va fi găsit și pandantul statuii. Odată restaurate, cele două reprezentări ale faraonului vor fi așezate în locația lor originală. Templul lui Amenhotep (care a fost tatăl lui Akhenaton și bunicul lui Tutankhamon) este unul dintre cele mai importante monumente ale Eghiptului antic și a mai prilejuit până acum importante victorii arheologice în cadrul expediției lui Zahi Hawass, când a fost scoasă la lumină o statuie a zeiței Sekhmet și una a zeului Thot.TEFAF, la un pas de
bluff
Deși, în plan calitativ, Maastrichtul (foto 2) și-a păstrat alură nobilă – prin oferta de piese rare și de foarte bună calitate -, prețurile foarte ridicate, incertitudinea globală legată de atacurile occidentale asupra Libiei, precum și de consecințele economice ale seismului din Japonia, i-au descurajat în bună măsură pe colecționari. La toate aceste năpaste externe s-a adăugat și un nor negru local: chiar în zilele târgului a fost anunțată o nouă găselniță a legislației olandeze, care va lovi târgul începând de anul viitor – e vorba despre creșterea TVA-ului pe obiectele importate de la 6 la 19%, ceea ce va complica enorm viața a circa 50 de negustori veniți din afara Uniunii Europene. Ar exista posibilitatea mutării târgului la Bruxelles sau undeva în Elveția, însă asta ar însemna un dezastru pentru economia orașului, care câștigă sume uriașe de pe urma vânzării obiectelor de artă. Singura soluție viabilă ar fi declararea TEFAF-ului porto franco.
-
ZF DESCHIDEREA DE ASTĂZI. Cum va merge bursa. „Soluția e fiscală, nu monetară”. Urmăriți o discuție cu ADRIAN CODIRLAȘU, președinte CFA RomâniaInfo · 13 noiembrie 2026
-
România Viitorului: Inovație. Responsabilitate. Competitivitate - Liderii care transformă economia prin tehnologie, sustenabilitate și impact(auxiliar) · 13 noiembrie 2026
-
ZF DESCHIDEREA DE ASTĂZI. 13 noiembrie 2026. Adrian Codirlașu, președinte, CFA RomâniaZF Deschiderea de astăzi · 13 noiembrie 2026