Arsura/ de Adrian Popescu

Dar eu sunt flacără într-un cer străveziu

Ca păsările, mort

Voi cântări mai greu decât viu

Ochiul arzând se hrănește din ceară

Și face un strop de rouă fierbinte

Odată am știut să zbor, odată

Dovadă n-am dar îmi aduc aminte.

Trupul meu întreg este lumânare

După ce se va fi scurs toată în țărână

Și flacăra se va topi în albastru

Veți mai simți o arsură pe mână

Din volumul umbria, editura Dacia, 1971