Astăzi învățăm linii/ de Paul Tumanian
Astăzi să‑i învățăm pe copii liniile... Linia dreaptă – ia uite! – nu se‑oprește niciunde iese pe fereastră, e foarte simplu, trece departe de orașe ca o autostradă cu gândul țintește orizontul cu gândul se desprinde de Planetă cu viteza…
Astăzi să‑i învățăm pe copii liniile…
Linia dreaptă – ia uite! – nu se‑oprește
niciunde
iese pe fereastră, e foarte simplu,
trece departe de orașe ca o autostradă
cu gândul țintește orizontul
cu gândul se desprinde de Planetă
cu viteza luminii – ușor, copăcel! –
din lumina Lumii iese, pe lângă
argintul Lunii săgetează
și se‑afundă de‑a dreptul
în bezna Cosmosului înghețat
Poftim?… Mai departe?… Mai departe
hm! nu prea știu…
Nicio linie nu se oprește nicăieri
vă vine să credeți?
nici chiar linia șerpuită – o vedeți?
șovăitoare coadă de zmeu evitând
cu umană prudență fierbințeala Aștrilor –
unul în stânga, altul în dreapta
alții peste tot…
Dar ce‑ar zice ei de Cerc?
Noli tangere circulos meos!
apropo, să le spunem un secret:
în caz de pericol oricine poate cere
protecția Cercului pe nisipul umed
al plajei
c‑o piruetă de giruetă – că tot veni vorba –
trasăm cercul, i.e. ne‑ncercuim
după care privim în jur:
nimeni dincolo de cerc să ne poată
face vreun rău –
vă vine să credeți?…
Dar ce‑ar zice ei de‑o hiperbolă?
hiperboree se‑apropie de axele lumii
tinde, se‑ntinde, vibrează de‑ncordare
exagerează…
asta e! n‑are serenitatea liniei drepte
Să‑i cruțăm, dar, de dezamăgiri:
multe au fost, multe‑au rămas
pe data viitoare, nu?
Dar pe una n‑o putem trece cu vederea –
săltăreața cicloidă, șontâc–rotund
și precum veverița‑ntr‑un tambur
bezmetic alergând în chip de
Epi–
cicloidă.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026