Astăzi învățăm linii/ de Paul Tumanian

Astăzi să‑i învățăm pe copii liniile…

Linia dreaptă – ia uite! – nu se‑oprește

niciunde

iese pe fereastră, e foarte simplu,

trece departe de orașe ca o autostradă

cu gândul țintește orizontul

cu gândul se desprinde de Planetă

cu viteza luminii – ușor, copăcel! –

din lumina Lumii iese, pe lângă

argintul Lunii săgetează

și se‑afundă de‑a dreptul

în bezna Cosmosului înghețat

Poftim?… Mai departe?… Mai departe

hm! nu prea știu…

Nicio linie nu se oprește nicăieri

vă vine să credeți?

nici chiar linia șerpuită – o vedeți?

șovăitoare coadă de zmeu evitând

cu umană prudență fierbințeala Aștrilor –

unul în stânga, altul în dreapta

alții peste tot…

Dar ce‑ar zice ei de Cerc?

Noli tangere circulos meos!

apropo, să le spunem un secret:

în caz de pericol oricine poate cere

protecția Cercului pe nisipul umed

al plajei

c‑o piruetă de giruetă – că tot veni vorba –

trasăm cercul, i.e. ne‑ncercuim

după care privim în jur:

nimeni dincolo de cerc să ne poată

face vreun rău –

vă vine să credeți?…

Dar ce‑ar zice ei de‑o hiperbolă?

hiperboree se‑apropie de axele lumii

tinde, se‑ntinde, vibrează de‑ncordare

exagerează…

asta e! n‑are serenitatea liniei drepte

Să‑i cruțăm, dar, de dezamăgiri:

multe au fost, multe‑au rămas

pe data viitoare, nu?

Dar pe una n‑o putem trece cu vederea –

săltăreața cicloidă, șontâc–rotund

și precum veverița‑ntr‑un tambur

bezmetic alergând în chip de

Epi–

cicloidă.