BESTSELLER INTERNATIONAL/ Tristețea veverițelor din Central Park

După ce trimestrul patru 2009 le-a asigurat vânzări strașnice (grație boom-ului din perioada septembrie-octombrie, cu circa 600 de noi titluri autohtone inundând rafturile, sezonului marilor premii literare din octombrie-noiembrie și, apoi, celor trei săptămâni din preajma sărbătorilor de iarnă), făcându-i să nu simtă gustul crizei, librarii și editorii francezi au uitat, in 2010, să mai zâmbească. Asta până de curând, când o serie de bestseller-uri a intevenit salvator și a schimbat trendul sumbru al ultimelor luni. Cei care au scos castanele din foc au fost Albin Michel, editura care i-a tipărit lui Eric-Emmanuel Schmitt Concerto à la mémoire d’un ange, cu 45.000 de exemplare vândute, și lui Maxime Chattam Le Caur de la terre (cu 27.000 de exemplare epuizate in doar trei săptămâni de la data ieșirii pe piață a volumlui) și XO, unde briza succesului a purtat numele lui Guillaume Musso (La Fille de papier, 112.000 exemplare). La Actes Sud a pus umărul la redresarea situației Paul Auster, iar la Seuil și Belfond – William Boyd, respectiv Harlan Coben (cu circa 60.000 de exemplare fiecare). Recordul primăverii in Franța este asigurat insă tot de un condei autohton, Katherine Pancol, care, cu ultimul panou al trilogiei sale cu titluri zoo, a atins cifra de 118.000 de exemplare vândute, in doar trei săptămâni. Actualul roman se intitulează Les Ecureuils de Central Park sont tristes le lundi (“Veverițele din central Park sunt triste lunea”) și reprezintă continuarea (ba chiar și, spre disperarea fanilor, episodul final) sagăi familiei Cortes (incepută cu “Les yeux jaunes des crocodiles” – “Ochii galbeni ai crocodililor”, apărut 2006, și cu “La valse lente des tortues” – “Valsul lent al țestoaselor” in 2008). Ai zice că, după “L’elegance de l’herisson”, a lui Muriel Barbery, cartea anului in 2006, francezii au devenit dependenți de titlurile romanelor cu trimiteri animaliere și că le cumpără indiferent de ce se află intre coperțile lor. Adevărul, desigur, e cu totul altul: cele aproape două milioane de exemplare vândute de Pancol până acum (pentru primele două tomuri) și faptul că a devenit un veritabil fenomen de librărie se datorează, potrivit vocii publicului, “laturii cât se poate de umane și de emoționante a personajelor sale”. Nu tu aventură, nu lighioane, nu tu sex disperat, ci doar personaje atașante, urmărite grijuliu in labirintul devenirii lor sufletești. O literatură simplă și eficientă, pe care publicul o inghite cu poftă, in ciuda cantităților de-a dreptul indigeste in care i se oferă (“Veverițele…” au 850 de pagini!!!). Primul roman din serie este construit in jurul unei minciuni. Iris, o femeie de 40 de ani, are o viață aparent implinită, dar se plictisește teribil. In timpul unei cine cu un editor celebru, ea pretinde, ca să-l impresioneze și ca să le dea peste bot convivilor, că tocmai scrie o carte. Căzută in propria capcană, Iris, care nu scrisese un rând toată viața, ii cere surorii sale, Josephine (o strălucită specialistă in Evul Mediu, dar ștearsă ca persoană, cu viață intimă dezastruoasă de când soțul său a fugit la brațul unei alte femei să crească crocodili in Kenya), să se pună pe treabă in locul ei. Situația le va conduce, pe fiecare dintre ele, pe drumuri neexperimentate până atunci: cea dintâi va primi recunoașterea publică, cea de-a doua reușita financiară și sentimentală. De la Londra la New York, portretele lor sunt completate de cele ale fiicelor Josephinei, Hortense și Zoe, de cel al prietenei sale Shirley și al fiului acesteia, Gary, de al socrului său Marcel, ori de cel al Iphigeniei, femeia de serviciu. Multe alte zeci de personaje se incrucișează și se completează, alcătuind un fundal fremătător de viață și de caractere umane, din care se detașează, ca intr-un basorelief, figurile celor două Cortes, femei profund libere, dar care trăiesc o nefericire patentă și care ne poftesc, imperativ, să le urmărim cu sufletul la gură indrăzneala, decepțiile de zi cu zi, dar, mai ales, puterea de se ridica din nou in picioare după fiecare infrângere. Cine este această scriitoare-surpriză despre care, la noi, se știu foarte puține lucruri? Născută in Maroc, Katherine ajunge in Franța la vârsta de cinci ani. După un masterat și doi ani de doctorat in litere, devine profesoară de franceză și de latină, după care se lansează in jurnalism, scriind pentru Paris Match și Cosmopolitan. Este remarcată de un editor care ii cere să scrie un roman. Acesta va fi “Moi d’abord” și va fi publicat in 1979. Succesul, incredibil pentru un debut, se măsoară intr-o cifră halucinantă: 300.000 de exemplare vândute. Iată continuarea poveștii, relatată de insăși doamna Pancol: “Parcă mi s-a prăvălit cerul in cap. Așa că am tulit-o la New York. Voiam să călătoresc, să schimb orașul, limba și intreaga mea viață. Să scriu… Am urmat niște cursuri despre «cum se scrie o nuvelă, un roman, un scenariu» la Columbia University. Am prins gustul scrisului și al vieții pe care scrisul o antrenează. Scrisul a devenit motorul vieții mele.”

Un motor teribil de performant, cu un design producție proprie, dar care funcționează la cote atât de inalte și grație combustibilului american de tip “creative writing”. Vrem, nu vrem, rețetele infailibile ale succesului pe piața de carte vin, iată, tot de peste Ocean.