BNR: Problema cu creditele în valută este îndatorarea mare a clienților

“Îndatorarea în valută a fost mai puternică, permisă de performanța financiară mai bună a clienților și de maturitatea mai mare, care a dus însă și la riscuri prelungite”, atenționează Drăgulin. În cazul populației, valoarea medie a unui credit în valută este de 12 ori mai mare decât valoarea medie a unui credit în lei, în timp ce la companii raportul este de patru la unu. De asemenea, perioada de rambursare este mult mai mare la valută, de aproape 20 de ani, față de mai puțin de opt ani în cazul împrumuturilor în lei. În general, leul a fost ales în cazul creditelor de consum de valoare mică, fără garanții, în timp ce valuta a fost preferată pentru creditele de valoare mare, garantate cu ipoteci.
Diferențialul consistent de dobândă din anii trecuți a făcut ca un client persoană fizică să poată obține un credit de valoare mai mare dacă se împrumuta în euro sau franci elvețieni, decât dacă s-ar fi împrumutat în lei. În condițiile în care prețurile pe piața imobiliară erau în creștere rapidă, iar majoritatea oamenilor erau foarte optimiști în privința veniturilor lor viitoare, posibilitatea de a obține o sumă cât mai mare de la bancă era principalul criteriu de alegere a creditului.
Clienții cu credite în valută au fost loviți de deprecierea considerabilă a leului în fața euro (cursul mediu din 2009, de 4,23 lei, este cu 27% mai mare decât cursul mediu din 2007). În multe cazuri, peste șocul cursului s-a suprapus și finalizarea perioadei de dobândă promoțională, stabilită la un nivel foarte redus, și trecerea la o dobândă variabilă, simțitor mai mare.
Cu toate acestea, rata creditelor neperformante (cu întârzieri mai mari de 90 de zile la plata ratelor) este mai mică la valută decât la lei. În cazul populației, la valută ponderea creditelor neperformante trece ușor de 5%, în timp ce la lei depășește 8%. Situația este similară în cazul companiilor.
“Riscul de credite asociat portofoliului în valută este în creștere, dar costul creditului și evoluția cursului par să nu fie factorii fundamentali în deteriorarea portofoliilor”, apreciază Drăgulin.
În funcție de anul în care au fost acordate, creditele în valută vândute în 2007 și 2008 au cele mai mari probleme, ponderea neperformantelor trecând de 6%. Totuși, cursul mediu al euro din 2008, de 3,68 lei pentru un euro, a fost mai ridicat decât în 2005 și 2006, ani pentru care ponderea neperformantelor este de circa 3% și respectiv 5%. În schimb, în 2007 și 2008 băncile au vândut credite populației după propriile norme de eligibilitate, mult mai blânde decât cele impuse de BNR în anii anteriori. Situația este similară de altfel și în cazul creditelor în lei, ponderea cea mai mare a neperformantelor se înregistrează în 2006, 2007 și 2008, la circa 9%, corespunzător astfel perioadelor cu condiții relaxate de eligibilitate. Calitatea creditelor vândute de bănci în 2009, când cursul a fost mult mai ridicat, este vizibil mai bună. Băncile au fost însă mult mai stricte în evaluarea clienților care s-au împrumutat anul trecut. La valută neperformantele sunt sub 2%, în timp ce la lei trece ușor de acest nivel.