CARTEA DE POEZIE/ Domnica Drumea pentru toată lumea

Domnica Drumea a debutat in 2004 cu volumul Crize, un volum care, deși a rămas in memoria afectivă a pasionaților de poezie, a avut parte de o receptare critică mai degrabă palidă. In acest sens, este semnificativă coperta a patra a cărții. Nici unul dintre cei trei semnatari ai recomandărilor nu reușește să inchege un discurs analitic convingător, preferând in schimb să apeleze la tușe empatice. Interesant este textul lui Bogdan-Alexandru Stănescu, axat pe imaginea (totodată livrescă și cotidiană) a unor “romancero de după bloc”. Formula o ridică inspirat pe Domnica Drumea deasupra incadrărilor destul de restrictive la care o predispunea apartenența ei inițială la grupul fracturist al Generației 2000 (alături de Marius Ianuș, Ionuț Chiva, Ioana Băețica, Cezar Nicolescu ș.a.) Apariția, astăzi, a volumului Not for sale* la o editură prestigioasă și, mai ales, vizibilă poate fi o șansă pentru destinul literar al tinerei autoare. Cu atât mai mult cu cât vine la finele unui an prielnic pentru poezie. Ce s-a schimbat in mod substanțial in intervalul dintre Crize și Not for sale? Suficient de multe. După doar cinci ani, Domnica Drumea nu mai păstrează din programul grupării decât tentația expresiei anticalofile, chiar și (sau mai ales) când aceasta este complet halucinantă. Neglijența in raport cu stilul, cu ornamentația scriiturii sărea și sare incă in ochi. Deși lipsită de trăsături definitorii explicite, poezia Domnicăi Drumea se remarcă printr-o voce inconfundabil feminină. In primul poem al volumului Not for sale – iată că nici astăzi textele cu rol de artă poetică nu au ieșit din circulație – această voce se intreabă “va fi o peșteră?/ un disneyland? un chinatown?/ m-am intrebat de ce i-aș spune not for sale și cui ar/ trebui să-i dau / explicații”. Puțin mai incolo, poeta rotește ochii in jur și adresează cititorului intrebări cu un aer absent: “spune-mi acum de ce și vara/ se scutură frunzele iar mugurii roz incăpățânați refuză/ să inflorească/ de ce tramvaiele se retrag in depou să se culce și luna/ străvezie apare pe cer odată cu/ soarele/ de ce de ce de ce maria-mirabela rămâi pe gânduri sub/ cerul ca umbrela/ doar știi că nu ai ce să vinzi deși totul e de vânzare.” La o primă lectură, poemele se arată opace și lipsite de sens. Insă Domnica Drumea concepe, de fapt, o formulă surprinzătoare, care se revelează exact intre lucrurile banale. Fiindcă acolo a redescoperit poezia: intre două corpuri vagi, cum sunt soarele și luna care, in chip bizar, stau simultan pe același cer, intre două anotimpuri care coexistă in interiorul verii. E drept că unele texte rămân inexpresive, formula neizbutind de fiecare dată să aibă un rezultat poetic. Unele poeme comunică și continuă aceeași poveste in secvențe diferite, cu alți destinatari. Dacă prima dată se adresează celui care pleacă in mod repetitiv la Chișinău (“După ce ai plecat la chișinău a treia oară/ m-am dus la editură la fete era ziua ioanei/ și pe lângă asta trecuserăm in 2008 cu nava noastră/ spațială 8002 și ne-am urat/ la mulți ani”), a doua oară, discursul se indreaptă spre fiica lor (“Când tatăl tău s-a intors de la chișinău a patra oară/ florile de gheață de pe ferestre se transformaseră/ in bătăi precipitate de inimă in cești de cafea pline și țigări innodate”), variind perspectivele acelorași acțiuni. Jocul poetic bulversează marginile temporale sau chiar cauzale, așezând totul pe aceeași linie monotonă: bătăile de inimă, ceștile de cafea pline, țigările innodate, apoi pașii pe noroi, cojile de portocale, pungile de la mcdonalds “pline cu vise sparte”. Toate acestea transformate din florile de gheață de pe fereastră. Insă am supralicita dacă am privi toate poemele din volum prin decodarea mecanismului de joc. Fiindcă, dincolo de planificarea lucidă a unor apariții episodice, există imaginația unei sensibilități induioșătoare. Care vorbește uneori cu o voce caldă, infierbântată, iar alteori cu un sentimentalism ușor fanat. Not for sale poate spune mai mult de o versiune a propriilor povești. Aceasta este partea plină a paharului. Partea goală es persistența supărătoare a unei platitudini ințelese ca atare. Depinde de ochiul cititorului incotro decide să privească. Fiindcă merită să fie citită. *) Domnica Drumea, Not for sale, Editura Cartea Românească, București 2009, 72 p.

Iulia Iarca este absolventă a Facultății de Litere, Universitatea din București. A publicat cronici literare la revistele România literară, Cuvântul. Participă la un proiect de cercetare in cadrul Institutului “G. Călinescu” privind fenomenul literar al anilor ’90.In prezent, urmează in anul al doilea masteratul de “Studii Literare Românești”.