CARTEA STRĂINĂ/ Pentru ca nu cumva să uităm să citim

Marele Zid, răbdarea proverbială, urșii panda și Revoluția Culturală – iată cam ceea ce se se amintește, de regulă, atunci când vine vorba despre China. Dincolo, insă, de acestea aspecte se află mult mai mult, nu in ultimul rând o extraordinară poezie, cu o istorie veche, coborând până in secolele X-IX ale erei anterioare, dacă e să ne gândim doar la textele din Cartea Cântecelor. Dar și cu o istorie recentă, cel puțin la fel de interesantă; și poate chiar mai dramatică. In acest context, poemele* lui Bei Dao (n. 1949) sunt de natură să ne ajute să ințelegem măcar o parte din structura liricii chineze și a modului ei de funcționare. Considerat adesea drept unul dintre reprezentanții de seamă ai generației sale, afirmată la sfârșitul anilor ’70, in contextul deschiderii culturale determinate de ascensiunea la putere a lui Deng Xiaoping, privit ca un candidat extrem de serios pentru Premiul Nobel, beneficiind și de numeroase volume publicate in Statele Unite ale Americii (unde trăiește actualmente), intre care amintim: Somnambul de august (1990), Forme ale distanței (1994), Peisaj deasupra lui zero (1996), Casa albastră (2000), La marginea cerului (2001), Bei Dao insistă insă, intotdeauna, in luările sale de poziție, să nu fie receptat ca un scriitor disident, aflat in dezacord cu o anumită ideologie doar pentru a putea adera mai ușor la alta, ci doar ca poet. Iar dacă e mult sau e puțin, versurile lui pot vorbi chiar ele cititorului interesat. Mai cu seamă cele din volumul său bilingv, la a cărui traducere a contribuit autorul insuși, volum intitulat At the Sky’s Edge (2001), o amplă selecție din creațiile sale anterioare. “Traductibilitatea” poeziei lui Bei Dao iși are originea – oricât de paradoxal poate să pară acest lucru – tocmai in China de la sfârșitul anilor ’60, când in cercurile literare incepe să se vorbească despre așa numitul “limbaj al traducerii”, un soi de nouă limbă literară, apărută ca un protest față de clișeele lingvistice și de conformismul perioadei maoiste. In fond, nimic altceva decât actualizarea unei dezbateri mai vechi, ale cărei incepututri sunt de găsit in Mișcarea din Mai 1919, când se discută problema limbii vorbite in China și a faptului că, până la incepputul secolului XX, in această țară, literatura a continuat să utilizeze structuri lingvistice arhaice. Pornind de la aceste amănunte, un număr de intelectuali chinezi de marcă (Gu Cheng, Xie Yucheng, Wu Lijun, Li Gang, Gao Falin) vor intemeia ceea ce va primi numele de “poezie obscură” (Menglong shi). Intre aceștia și Bei Dao, considerat nu o dată drept șeful de școală al acestei grupări literare, el fiind cel care, in 1978, impreună cu Mang Ke, a pus bazele revistei Jintian (Azi), vârful de lance al tinerilor intelectuali chinezi ai vremii. Poezia obscură, numită, alteori, și “poezie aluzivă”, acuzată, in China, de individualism exacerbat, accentuează ideea necesității conciziei extreme in lirică, drept răspuns la lungile texte oficiale și, de asemenea, pune bazele unei adevărate poetici a ambiguității in spațiul cultural chinez. Astfel, unele din poemele lui Bei Dao, mai ales cele din ciclul Insemnări din orașul soarelui vor avea doar câteva versuri sau vor fi compuse numai dintr-un cuvânt (Viață: “O rețea”) exprimând, in felul acesta, dezamăgirea unei intregi generații. Poetul se impune rapid, reușind să depășească granițele Chinei mai cu seamă prin celebrul său poem Răspuns,remarcat de Allen Ginsberg: “Nu cred că cerul e albastru;/ nu cred in ecourile indepărtate ale tunetului;/ nu cred că visele sunt neadevărate;/ nu cred că moartea nu va fi răzbunată.” Dar dincolo de orice considerații critice, imaginea de ansamblu pe care poezia lui Bei Dao o oferă este de o profunzime, concizie și maturitate artistică greu de atins. O imagine ce reușește să depășească tradiția poetică chineză, dar și pe aceea exclusiv occidentală și să creeze, astfel, o nouă estetică, inconfundabilă in contextul orientărilor lirice contemporane. Nu imaginea unui zid ci, dimpotrivă, așa cum poetul a afirmat in repetate rânduri, aceea a unui pod. A unei punți “pe marginea cerului”, după cum autorul insuși scrie intr-un celebru vers, și intre suflete. Pentru ca nu cumva să uităm să citim.

*) Bei Dao, At the Sky’s Edge. Poems. Bilingual edition of “Forms of Distance” and “Landscape Over Zero”. Translated by Bei Dao and David Hinton, New Directions Publishing Corporation, 2001