Cât pierd bancherii la creditele de consum ajunse în «default»
Bancherii reușesc să recupereze doar 40% din valoarea creanței în cazul creditelor de consum fără garanții la care clienții nu mai plătesc ratele (în default), restul reprezentând pierdere, arată un studiu al Băncii Naționale.
Bancherii reușesc să recupereze doar 40% din valoarea creanței
în cazul creditelor de consum fără garanții la care clienții nu mai
plătesc ratele (în default), restul reprezentând pierdere, arată un
studiu al Băncii Naționale.
“Conform băncilor, pierderi mai ridicate (aproximativ 60%) sunt
înregistrate pentru creditele de consum negarantate cu ipoteci și
cardurile de credit. Creditele imobiliare și de consum garantate cu
ipoteci înregistrează un LGD (pierdere în caz de neperformanță – n.
red.) în jurul a 20%”, potrivit studiului BNR, realizat pe baza
unui sondaj la care au participat principalele zece bănci locale în
funcție de activitatea de creditare. Datele sunt aferente
creditelor care au intrat în stare de nerambursare în trimestrul
doi 2010. În cazul companiilor, pierderea în cazul creditelor
devenite neperformante este în medie de 26%, restul sumelor fiind
recuperate prin executarea garanțiilor. Majoritatea creditelor
pentru companii au în spate garanții ipotecare, notează BNR.
Populația are datorii la bănci de 24 de miliarde de euro, din care
circa trei sferturi reprezintă credite pentru consum, iar restul
sunt ipotecare. Totuși, în cadrul creditelor de consum BNR le trece
și pe cele de nevoi personale garantate cu ipotecă, care reprezintă
circa jumătate din total. Astfel, creditele de consum fără garanții
reprezintă circa 9 mld. euro.
Atunci când clientul înregistrează întârzieri la plata ratelor,
banca începe să ia măsuri pentru a corecta situația, dar dacă
plățile nu sunt reluate, trece la executarea silită. Aceasta
presupune imobilizarea sumelor din alte conturi și executarea
garanțiilor, dacă există. Banca poate cere în instanță reținerea
unei părți din veniturile debitorului pentru a-și recupera
prejudiciul.
Pe medie, 14% din creditele acordate de bănci înregistrează
întârzieri la plata ratelor mai vechi de 90 de zile, fiind
considerate neperformante. BNR cere băncilor să constituie
provizioane integral pentru acoperirea acestor sume, considerând că
sunt șanse foarte mici ca plățile să fie reluate.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026