Ce caut eu la colț de stradă?/Călin Hentea
Deși sunt născut în Brașov (pe vremea aceea se numea încă Orașul Stalin), de la vârsta de șase luni sunt bucureștean. Am avut parte și de centru și de periferie, nici prea, prea, nici foarte, foarte: de la zona Mântuleasa la bulevardul Dinicu Golescu, de la poalele Chirigiului în umbra căii Dorobanți și, în fine, la Piața Gorjului...
Deși sunt născut în Brașov (pe vremea aceea se numea încă Orașul Stalin), de la vârsta de șase luni sunt bucureștean. Am avut parte și de centru și de periferie, nici prea, prea, nici foarte, foarte: de la zona Mântuleasa la bulevardul Dinicu Golescu, de la poalele Chirigiului în umbra căii Dorobanți și, în fine, la Piața Gorjului… În funcție de ceea ce s-a întâmplat în viața mea câtă vreme am locuit acolo, îmi place sau nu să trec prin respectivul cartier, de care însă parcă nu m-am atașat niciodată cu adevărat, așa cum ceva indefinit mă leagă de casa de la poalele Tâmpei, de pe strada Castelului, unde știu că m-am născut, dar nu-mi amintesc absolut nimic. Încă ceva: nu-mi place deloc la țară, pe pământ, printre copaci, muște, miasme, vaci, căței și găini. Am alergie.
Pastilele care vor urma pot fi citite și ca un ghid anti-turistic. De fapt, acum îmi dau seama că în acestă retorică alb / negru mi-am însoțit și puținii musafiri occidentali pe care i-am primit în București, ne-ocolind bălțile multilaterale și rahatul uscat din mijlocul trotuarului sau clădirile emfatice (inevitabila curiozitate pentru “Casa lui Ceaușescu” pe care cu greu o pot accepta drept Palatul Parlamentului), pentru a-i putea convinge de măcar un colț de stradă cu adevărat frumos, care ar putea sugera, cumva, ceva legat de ideea de “Micul Paris”. N-am știut niciodată să etalez explicații arhitectonice docte, să argumentez sincronisme culturale cool sau să înșir povești și anecdote istorice fără sfârșit. Am spus atunci și scriu acum ceea ce, cu amar și furie, simt, văd, miros, aud, pândind, fără vreun gând rău ascuns, la fel precum “Omulețul din canal” – mascota din bronz a orașului Bratislava (foto 1), sau poate precum acel “Paparazzo”, tot din bronz și tot din centrul vechi al capitalei slovace (foto 2), pașii oamenilor, temelia zidurilor și praful de pe stradă.
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026