Ce mare păcat că muzeele tac!/ de Tudor Călin Zarojanu

Pe cât de fascinantă e lumea muzeelor, pe atât de regretabilă – ca să nu zic jenantă – este tăcerea din jurul lor.
Situația este valabilă – paradoxal? – mai degrabă în București decât în provincie și, firește, are excepțiile ei. Cea mai semnificativă – după știrea mea – este situația Muzeului Țăranului Român, transformat într-un adevărat centru cultural multiartistic și multimedia. Aici, permanent se întâmplă ceva și toate evenimentele sunt promovate pe mai toate căile posibile. Pentru că, să ne înțelegem, nu e vorba numai de bani. Sigur că un muzeu nu are puterea financiară să plătească reclamă TV. Dar, slavă Domnului, există mail-ul, Messenger-ul, blogurile, site-urile, fără a uita promovarea prin “telefonul fără fir”, de la om la om, extrem de eficientă.

Ne-am dus copiii în majoritatea muzeelor bucureștene. Mai toate sunt remarcabile prin comorile pe care le adăpostesc, dar mai toate sunt goale, inclusiv în weekend. Și să nu spuneți că lumea n-are timpul, dispoziția și∕sau aplecarea culturală pentru a vizita muzee. Noaptea Albă a Muzeelor demonstrează, an de an, contrariul. Sau amintiți-vă cozile de ore care s-au făcut la expoziția “400 de ani de pictură franceză” de la Muzeul Național de Artă!
Cât despre bani, să fim serioși! Am văzut o superbă expoziție despre istoria scrisului la Muzeul Literaturii Române, doi adulți și trei copii, contra “exorbitantei” sume de 2 (doi) lei… Personalul foarte amabil al muzeului (aflat la acea oră la sfârșitul unei frumoase renovări) ne-a descuiat sălile de expunere, pentru că eram singurii vizitatori, într-o duminică dimineața în care vremea potrivnică anula alternativa plimbărilor în parc și a ieșirilor din București.

Aproape la fel de singuri am fost, în aceeași zi, în impozantul Muzeu Național de Istorie, unde, pe lângă multe altele, există reproducerea Columnei lui Traian și Tezaurul Național – al doilea din Europa ca valoare, din câte se pare!
Singurei am fost și în Muzeul Național de Artă Contemporană – care, e drept, cel puțin în acel moment, nu prea avea cu ce să te atragă, în afara lifturilor exterioare. Aproape singuri am fost, de fiecare dată, la Muzeul Tehnicii din coasta Parcului Carol I. Nici măcar acolo, în parc, nu exista vreun afiș care să te îndemne să faci un popas în spectaculosul teritoriu al științei, un spațiu, din păcate, foarte rece, la propriu și la figurat. Dar exponatele, fie ele și foarte vechi, sunt atractive, mai ales pentru copii. Rareori ne-am întâlnit cu cineva în Muzeul Militar, extrem de incitant în special pentru băieți.

În multe muzee n-am prea auzit să se organizeze ceva special, un eveniment atractiv, un program școlar, un atelier, o PROVOCARE. Spre deosebire de Muzeul Geologic, de pildă, unde – în condițiile unui patrimoniu relativ puțin atractiv – destul de des se întâmplă ceva. Vizavi, se așteaptă redeschiderea – într-o formă promisă a fi superspectaculoasă – a bătrânului Muzeu Antipa.
Unde sunt școlile? Unde sunt grupurile organizate din Casele de Copii? Unde sunt ONG-urile și instituțiile culturale care să promoveze asemenea bogății estetice și culturale? Probabil au alte preocupări.
Concluzia are doar două cuvinte: e păcat.

tczarojanu@yahoo.com

TUDOR CĂLIN ZAROJANU (n. 1956) a absolvit secția de Informatică a Facultății de Matematică, Universitatea București, cu lucrarea de licență “O privire matematică asupra piesei «Romeo și Julieta»”, publicată ulterior de Editura Academiei. A lucrat 12 ani în informatică, pe toate sistemele de calcul și în toate tipurile de limbaje de programare. Din 1992 lucrează în presă: cotidian, săptămânal, lunar, agenție de știri, radio, TV. A debutat editorial cu volumul de proză scurtă “Viața ca troleibuz” (1992, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut), urmat de biografia “Viața lui Corneliu Coposu” (1996, ediția a doua 2005), romanele “Reluare cu încetinitorul” (1997) și “Sfârșitul lumii” (2005), culegerea de proză scurtă “Copiii asfaltului” (2007). În prezent lucrează în TVR, fiind realizatorul talk-show-ului “În spatele ușilor deschise”, și este colaborator permanent al Ziarului de Duminică, Revistei Flacăra și Radio România Cultural.