CINEFLASH/ Filmul unui vis

Spectatorii care au vazut Train de vie (1998) si Va, vis et deviens (2005) cunosc deja stilul regizorului român Radu Mihaileanu, care traieste si lucreaza in Franta incepând din anii ’80. Ceilalti, aflati la prima intâlnire cu acesta, vor descoperi, o data cu noul sau film, Concertul, miraculosul talent al regizorului de-a pune laolalta intâmplari fabuloase si incredibile contorsionari ale sortii cu o atmosfera absolut speciala, plina de tristete si totodata vibrând de energie, umanitate, umor si un soi de speranta când molcoma, când salbatica, dar mereu cuceritoare, pe care personajele sale o manifesta discret, dar constant in cele mai stranii situatii ale vietii. Eroii filmului sunt, si aici, oameni cu defecte si slabiciuni, capabili, la fel de bine, sa vibreze pentru un vis colectiv si, simultan, sa incerce orice tertipuri marunte pentru putintelul bine personal. Mai precis, Concertul se opreste asupra povestii fascinante a unei orchestre cândva stralucitoare, orchestra magnificului teatru liric moscovit Bolsoi. Iar Radu Mihaileanu – cu expresivitate si eleganta – trage cortina asternuta asupra povestii adevarate din anii ’70, când presedintele Brejnev a dat ordin sa fie dati afara toti muzicienii evrei din orchestrele simfonice sovietice. Iar Evgheni Svetlanov, un dirijor care nu era evreu, ci doar solidar cu muzicienii din orchestra sa, a infruntat acest ordin. Filmul lui Radu Mihaileanu este plasat la treizeci de ani dupa aceasta teribila drama. Fostul dirijor (care in film se numeste Andrei Simionovici Filipov) e om de serviciu la Teatrul Bolsoi, unde pe vremuri stralucise in plina glorie, asista indurerat la repetitiile din sala care altadata vibra la ridicarea baghetei sale si viseaza doar sa poata dirija din nou. Iar visul, oricât de nebunesc, pare sa i se poata implini o data cu sosirea unui fax primit noaptea, pe când Andrei freaca podelele in biroul grobianului director al teatrului. O invitatie adresata de prestigiosul Théâtre du Châtelet din Paris celebrei orchestre de la Balsoi aprinde imaginatia marelui dirijor: ce-ar fi daca si-ar cauta fostii muzicieni, ar reconstitui rapid fosta orchestra si ar pleca la Paris dându-se drept ce au fost cândva cu adevarat: formidabila orchestra reala de la Balsoi? Din acest moment, regizorul lasa cale libera, intr-o ploaie de secvente antologice, comicului si dramaticului, miraculosului si tragicului, excesului si discretiei, fara sa scape insa nici o clipa din mâna ritmul si credibilitatea povestii. Iar mâna sigura, rafinamentul si extraordinara sa creativitate nu se dezmint. Vedem impreuna, perfect imbinate, gratia si grotescul, suspansul si solutiile deus ex machina, diferentele culturale si intretaierea unor lumi fundamental diferite, detaliul insolit si solemnitatea ansamblului. Iar salturile pe care aceasta extraordinara poveste le face de la un registru la altul sunt treceri absolut firesti, pentru ca Radu Mihaileanu are intotdeauna in vedere si forta fundalului, si intensitatea tuselor de prim plan. Mai mult decât oricine altcineva, probabil, el poate fabrica un tablou pitoresc si foarte convingator, in care se amesteca rusi si francezi, soferi de ambulanta si filme pornografice, mitinguri de protest si muncitori cu ziua, bisnita cu ceasuri chinezesti si convingeri politice radicale, artisti scapatati, dar si noi imbogatiti care fac parada cu averea lor. Toate convergând spre iluminarea oferita de muzica adevarata, inaltatoare si superba, care schimba destine si captiveaza pe viata sufletul omenesc. Un film care reliefeaza puternic portretul singular, dar si solidaritatea si apartenenta la un grup si o idee. Iar Radu Mihaileanu insufla, permanent si cu infinita delicatete, omenie adevarata acestor figuri memorabile strabatute de tandretea slava, dar dotate si cu evident pragmatism, capricii si ezitari foarte plauzibile. O extraordinara poveste de culise despre revenire si speranta, in care cliseele genului sunt evitate inteligent sau reciclate cu umor, dublata de o poveste reala, plina de peripetii, a filmarilor realizate de echipa internationala (din care au facut parte numerosi artisti români teribil de talentati, de la actori la regizor, scenograf, machiori si producatori). Plin de echilibru, umor si viata, creator de râsete si lacrimi, de emotii puternice, de incântari reale si admiratie instantanee pentru tot ce reprezinta, Concertul este acel soi rar de Film care face sa paleasca orice s-ar afla – in rest – pe ecrane, dând, cu noblete, masura reala a ceea ce inseamna arta si talent. Concertul/ Le concert Productie Franta-România-Italia-Belgia, 2009. Regia: Radu Mihaileanu. Cu: Aleksei Guskov, Mélanie Laurent, Miou-Miou, Dmitri Nazarov, Valeri Barinov, Fran’ois Berléand, Vlad Ivanov, Lionel Abelanski, Anna Kamenkova, Ramzy Bedia, Ion Sapdaru, Maria Dinulescu, Valentin Teodosiu, Marius Cuncea. Premiera: 20 noiembrie. Distribuit de: Independenta Film

ANDREEA-LAURA CHIRIAC (n. 21 ianuarie 1970, Bucuresti), absolventa (1994) a Facultatii de Jurnalism si Stiintele Comunicarii din Universitatea Bucuresti. A fost redactor cultural la “Tineretul Liber”, “Cotidianul” si “Ziarul de Duminica”, specializându-se in critica de film, semnând si in publicatii de specialitate precum “Pro Cinema”, “Re:publik”, “Apropo”, “ProTV Magazin”, “The One”, “Playboy”. A facut parte din staff-ul TIFF – editiile din 2007 si 2008 – ca redactor principal al caietului festivalului. Din 2009 colaboreaza tot la o rubrica de film la Radio România Cultural.