Cîntic de fată mare/ de Miron Radu Paraschivescu

… Dar cînd sosiră musafirii

(Cîntic de mahala)

Mai știi ceasul, caldarîmul

știrb, uluca fără porți?

singur lîngă ea, salcîmul

înflorise ca din morți.

În duminica lălîie,

rochia ta, numai danteluri,

lungă pînă la călcîie,

ne uimea în chip și feluri.

Erai draga noastră șuie

și rîvnita orișicui;

cine-ar fi-ndrăznit să-ți spuie

focul inimioarei lui?

Fată albă ca de cretă

(doar obrajii ca bujorii)

adorată și secretă,

nu ne bănuiai fiorii.

Galeșele promenade

împletite braț la braț

ca, anume, să mă-înnoade

vraja dulce în viu laț.

Și-a venit un vînt de seară,

blestematul și pustiul!

Te mai port în gînd, de ceară,

îmi mai sună-n piept sicriul.

Din volumul “Cîntice țigănești”, Ilustrații de Magdalena Rădulescu, Editura de Stat Pentru Literatură și Artă, București 1957