Concert pentru violoncel și lunetiști

Steven Gallaway este un scriitor canadian, autor a trei romane. Cel de față, cel mai recent (din 2008), a devenit imediat bestseller internațional – “Violoncelistul din Sarajevo”*), tradus la editura Litera de Sebastian Bican. Este povestea a patru oameni care încearcă să supraviețuiască într-un oraș devastat de război. Unul dintre ei este un violoncelist care își vede douăzeci și doi de vecini și prieteni uciși de un obuz și care hotărăște să cânte douăzeci și două de zile, în memoria lor, acolo unde a avut loc atacul, o piață în care oamenii ședeau la coadă la paine. În timp ce violonisul cântă, o tânără femeie lunetist îl apără de soldații adverși cu prețul propriei vieți.

Faptele romanului sunt reale. Sarajevo a fost unul dintre orașele cele mai crunt lovite în timpul războiului prelungit în care s-a destrămat Iugoslavia. Asediul său a durat patru ani, între aprilie 1992 și februarie 1996, iar ONU a estimat numărul morților la zece mii și pe cel al răniților la cincizeci de mii. Au fost distruse zece mii de locuințe și o sută de mii au fost avariate. Liderii armatei care a asediat orașul au fost acuzați de crime de război.
La 27 mai 1992, în timpul asediului, un grup de oameni așteptau să cumpere pâine în piața Vase Miskina. Au căzut câteva obuze de mortiere și a urmat un măcel: douăzeci și două de persoane au fost ucise și șaptezci – rănite. Violoncelistul Verdran Smailovic a cântat “Adagio în Sol Minor” de Albinoni chiar în acel loc, în amintirea celor morți. Smailovic a fugit în anul următor în Irlanda de Nord.
Unii dintre eroii romanului lui Galloway chiar au existat, deși scritorul le-a transformat mult trăsăturile. De pildă, femeia care se autonumea Săgeată, o remarcabilă lunetistă, care nu voia să se supună ordinelor, și despre care s-a realizat un documentar în Danemarca. Alți eroi în mod sigur combină trăsăturile mai multor locuitori.
Romanul e copleșitor nu numai întrucât pornește de la fapte reale și recente, despre care mulți dintre noi am citit în ziare ori am văzut reportaje la diferite posturi de televiziune. Ci și pentru că descrie oroarea războiului azi, când din rațiuni perverse, care nu se spun niciodată, civilii sunt în pericol la tot pasul, fie că traversează nevinovați strada sau că merg la cumpărături, cad victime, în vreme ce o parte dintre militari, indiferent din ce tabără, se umplu de bani traficând orice, până și apa de băut. “Nu mai e niciun secret că se dă o luptă între cei care ar apăra orașul prin indiferent ce mijloace și cei care își doresc să apere în continuare acele principii pentru care merită să lupți, pe lângă apărarea orașului în sine. În afară de aceste tabere, mai există și nelegiuiții. La începutul războiului, numai infractorii știau să lupte cu adevărat și au sărit de îndată în apărarea orașului. Cu vremea însă, au ajuns să fie de necontrolat și a devenit din ce în ce mai greu pentru oamenii corecți să treacă peste abuzurile lor și peste felul în care profită ei de situație. Dar nimeni nu renunță de bună voie la putere.”
Alt remarcabil aspect în romanul lui Galloway: în toate știrile din vremea asediului se amestecau, pentru a identifica părțile care se luptau între ele, cuvintele “musulmani”, “sârbi”, “croați”, “bosniaci”. Galloway nu recurge deloc la caracteristici etnice sau religioase. Principalele personaje sunt pur și simplu “din Sarajevo”, în vreme ce dușmanul este descris drept “oamenii de pe dealuri”.
Într-un lung interviu, Galloway făcea o seamă de importante precizări aupra romanului său: “Se întamplă într-un oraș ca Sarajevo, dar se poate întâmpla și în orașul tău”; “Am ales trei personaje pentru a oglindi cele trei părți ale bucății muzicale a lui Albinoni, și imediat mi-a venit în cap că principalele preocupări la Sarajevo era hrana, apa și să nu fii ucis, așa că asta sugerează personajele”; “Am mai vrut ca cititorul să simtă că cei de pe dealuri nu erau prea diferiți de cei din oraș.” (E formidabil episodul în care lunetistul care trebuia să-l împuște pe violocelist e ucis de Săgeată pentru că, în loc să tragă și apoi să se ascundă, preferase să asculte muzica, cu ochii închiși, în dreptul ferestrei – n.n). În sfârșit, romanul este unul extrem de “vizual”, poate și din acest motiv drepturile pentru ecranizare au fost vândute imediat.
“Cu o imagistică de neuitat și cu o simplitate sfâșietoare, această carte vorbește convingător despre triumful spiritului în fața unei disperări copleșitoare și despre puterea artei de a împrăștia întunericul.” – The Washington Post
Romanul a fost publicat în 16 țări.

*) Steven Gallaway – “Violoncelistul din Sarajevo”, Editura Litera. Traducere de Sebastian Bican.